Destina?ia zilei: Muzeul Pălăriilor de Paie de la Cri?eni, Harghita, minună?ii din spice de aur

Astăzi vă luăm măsura la pălărie, sau la clop, cum îi mai spune, pentru că ave?i toate ?ansele să vă alege?i, nu cu una, ci cu sute de pălării de paie, confec?ionate în Transilvania ?i expuse în unicul muzeu al pălăriilor de paie din ?ara noastră.

?Jos pălăria? sau ?le a kalappal?, expresia în limba maghiară.

Pe DN 13A, dinspre Bălău?eri spre Sovata, nu ai cum să nu remarci un indicator care te trimite la dreapta spre Cri?eni, la Muzeul Pălăriilor de Paie: 16 km. O nimica toată, vei spune, după ce ai străbătut sute de kilometri pentru a ajunge în zonă. Am luat drumul Cri?eniului doar după ce m-am asigurat, telefonic, că u?ile muzeului sunt deschise la orice oră, în orice zi.

N-a? putea spune că por?iunea de 16 km a fost una lipsită de emo?ii, am părăsit repede asfaltul, am dat de drumul de piatră care înconjoară lacul Bezid, un lac învăluit de mister ?i pe fundul căruia se află un întreg sat scufundat.

Drumul jude?ean te conduce pînă în satul situat pe valea pârâului Cu?med.

De pierdut printre coamele de deal, departe de orice a?ezare, nici gând! Muzeul este foarte bine promovat prin indicatoarele aflate la margine de drum ?i, pe deasupra, oamenii locului sunt obi?nui?i cu străinii curio?i să vadă un Muzeu al Pălăriilor de Paie.

Ajung pe înserate la muzeu, o casă ?ărănească tradi?ională cu prispă ?i cu mu?cate la geam, construită cu 156 de ani în urmă. În curte cu fântână ?i foi?or, sau filigorie cum îi mai spunem prin Ardeal, evident în formă de pălărie.  Filigoria este decorată cu tăbliţe cu proverbe neao?e, toate având ca temă clopul.? Multe lucruri ascunse se aranjează sub o pălărie?, sună un astfel de proverb. Fără comentarii?

Custodele Muzeului Pălăriilor de Paie care ne-a deschis larg por?ile este Szőcs Lajos, fiu, nepot, strănepot ?i stra-strănepot de me?te?ugar al spicelor de aur. Câte sute de kilometri de împletituri filigranate le-au trecut prin mâini celor din Crişeni, cine mai ?tie?! Aveam să aflu că ?i paiele folosite sunt speciale.  Povestea pălăriilor nu se lasă a?teptată. ?i la cât de veche e tradi?ia, de vreo 200 de ani, urma un interviu foarte interesant.

Dacă vă place cum vă şade clopul, poftiţi şi mai zăboviţi ascultând reportajul de mai jos:

[jwplayer mediaid=”97075″]

Peste 1075 de săge?i indicatoare cu fel de fel de ?ări, localită?i, distan?e, nume de persoane. Din Australia, China, Statele Unite sau Canada, din Ungaria sau Fran?a.Toate stau mărturie a notorietă?ii acestei mici a?ezări din Transilvania.

Tot în curte, dai peste o mie de pietre de dimensiuni ?i forme care mai de care, ?sculptate?  de-a lungul anilor de apele Cu?medului, apa care curge chiar pe lîngă pălantul Muzeului, deschis în 2001 .

Una din pietre este un fel de radar meteo. ?Fur? repede câteva fotografii la lumina naturală.

Vedeta de necontestat a Muzeului este cea mai mare pălărie, zice-se, din lume, confec?ionată în 2004: 2,5 kg, 2 metri diametru, 500 de metri de împletitură de paie, peste 22 de mii de fire de paie, un kilometru ?i jumătate de a?ă, pălărie la care Szőcs Lajos a lucrat aproape două săptămâni. Un record omologat, cum altfel?!

Tare-s faine pînă acum pove?tile astea cu pălării. Vorba de început: Jos pălăria!

Într-una din încăperile muzeului este un perete întreg decorat cu pălării: mai mari, mai mici, mai aristocrate, mai neao?e. E ?i firesc, pentru că fiecare î?i are povestea:  pălăria de mireasă – unică în ?ara noastră, pălăria cu solni?ă, pălării mexicane, pălării de pescar, de vânător, de gospodar.

Felul în care purtai pălăria era un semn al etniei, al stării sociale, al vârstei, al bogă?iei.  Apoi, fiecare zonă etnografică are pălăria ei.  Imediat am recunoscut modelul pălăriei purtate de Nicolae Sabău. Pălăriile de Oa? sunt unice ?i ele. 

Cândva,  pălăriile de la Cri?eni ajungeau în Asia, îmi spune Szőcs Lajos.

În 2004, o pălărie de la Cri?eni, sătucul dintre dealuri, a ajuns ?i la Teatrul Na?ional Vasile Alecsandri din Ia?i, la actorul Sergiu Tudose.

      În ultima încăpere pe care o vizităm sunt păstrate ma?inăriile vechi de sute de ani, foarte costisitoare. Costul lor era echivalent cu cel primit pe două vite, de pildă, sau pe o ma?ină, după cum î?i aminte?te Szőcs Lajos.

Refacem drumul parcurs de spicul de grâu de la secerat, pînă la obiectul vestimentar atât de apreciat: pălăria de paie. Mae?trii pălăriilor, pălărierii,  reprezintă doar 20 la sută, în vreme ce 80 la sută dintre me?teri sunt doar împletitori. 

?i pentru că iarna bate la u?ă, iar serile sunt lungi, la gura sobei se vor na?te mii de metri de împletituri aurii, dar si noi pove?ti simpatice despre pălării. E simplu: vara se vând pălăriile, iarna sunt confec?ionate, spune Szőcs Lajos.

În Cri?eni, la ceas de seară s-a lăsat lini?tea, ciurda satului e la adăpost, miroase a toamnă blândă, a bostan copt în ler, a semin?e de dovleac prăjite. Pe unde te-ntorci, oamenii sunt prieteno?i. Există ?i o asocia?ie a confec?ionerilor de pălării la Cri?eni.

Vara sunt organizate tabere pentru tineri, au ocazia să-?i pună mâinile în slujba spicelor aurii, se fac sute de fotografii.

Nu care cumva să uit că este ?i wi fi pentru dispera?ii după conexiune la net, dar fără semnal la telefonul mobil.

?i după atâtea pove?ti ascunse în pălăriile de paie, sunt tare curioasă câte alte proverbe cu ?i despre pălării v-au venit în minte?

?Aceea?i Mărie cu altă pălărie?. Vă sună cunoscute aceste vorbe?

Că tare potrivite mai sunt în zilele noastre.

A, şi mai ştiu eu unul: du-ţi repede mâna la pălărie, şi încet la buzunar. La fel de potrivit zilelor noastre.

Ne scoatem pălăria cu respect, domnule Szőcs Lajos! La drumul de întoarcere, m-a însoţit un înger păzitor din spice de aur, confecţionat la Crişeni, Harghita.

Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei. Jos pălăria!