Destinaţia zilei: Muzeul Satului, România de dincolo de timp
Publicat de Cosmin Meca, 29 octombrie 2014, 06:44 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:17
O plimbare la Muzeul Satului ar putea echivala cu materializarea unui scenariu SF, în care protagoniștii găsesc o poartă către o altă dimensiune.
Aici, în această oază de verdeață, simți cu adevărat întoarcerea în urmă cu sute de ani. Muzeul Satului nu este nici pe departe un muzeu în accepțiune generală, este un tărâm magic, un fel de orășel desprins din filmele cu hobiți în care atmosfera patriarhală domină întregul peisaj.
În acest tărâm românesc tradițional vei întâlni toate stilurile în care au fost construite casele din mediul rural, începând cu secolul al XVII-lea, din diverse regiuni ale țării.
De îndată ce pătrunzi pe poarta de lemn sculptat și simți mirosul fânului proaspăt cosit, te întrebi cum trăiau oamenii acelor vremuri, care era existența lor, care le erau preocupările și girjile.
Marea majoritate a caselor păstrează în interior decorul original, iar privitorul nu poate fi decât cucerit și captivat iremediabil de războaiele de țesut, de oalele de lut, de sobele vopsite și de lăzile de zestre, ca mărturie implacabilă a vremurilor de demult, după cum ne explică si Managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” – Conf. Dr. Paulina Popoiu:
[jwplayer mediaid=”110383″]
Din loc în loc, plimbându-te pe aleile șerpuite, vei întâlni o biserică de lemn, lucrată cu măiestrie și plină de energie pozitivă. În aceste lăcașe de cult, trebuie să intri doar tu, cel din interiorul tău.
Restul, tot ce înseamnă viață cotidiană, glumele, viciile și superstițiile, trebuie să rămână la ușă.
O curiozitate ce nu trebuie ratată este faptul că una dintre biserici are diavoli pictați pe pereți, dovadă clară a curajului creștinilor de odinioară în a portretiza eterna și profetica bătălie dintre bine și rău.
Acum că ai reușit să te conectezi la o formă de energie spirituală înaltă, îți poți continua periplul prin Muzeul Satului.
Aflate pe malul lacului Herăstrău, nu va fi greu să descoperi morile de apă ce parcă se desprind din tablourile lui Grigorescu.
Ironic poate pentru condiția noastră de oameni modeni, elitiști chiar, este faptul că lucrurile simple, rustice și rurale ne pot oferi atât de multă inspirație încât, în ciuda cursei noastre prin viața tehnologică și de consum, vom fi uimiți de fiorul proaspăt și frust al unor vederi tridimensionale ale trecutului înspre prezent și viitor.
Din păcate pe acest picior de plai și pe această gură de rai de la Muzeul Satului lucrurile nu au fost întotdeauna idilice.
Muzeul Satului a căzut victimă incendiilor în repetate rânduri, iar flăcările au mistuit lemnul caselor și aminitirile strămoșești.
De fiecare dată, însă, muzeul ce ne aduce România de peste vremuri în București s-a ridicat din propria cenușă parcă mai frumos și mai cuceritor.
Indiferent unde ești născut o vizită la Muzeul Satului te va face să auzi glasul ancestral al predecesorilor iar istoria îți va zâmbi blând în timp ce tu admiri o cergă din lâna sau un cuptor în care se cocea pâinea pe vatră.
Când ajungi la Muzeul Satului este de preferat să ai răbdarea de a privi îndeaproape fiecare casă, indiferent de zona din care provine, de secolul de a cărui poveste se leagă, de măreția sa…
Sunt case mari, frumoase și luminoase, dar sunt și bordeie săpate sub pământ.
Pe lângă atracția principală a acestei lumi, zeci de comercianți ambulanți pot fi regăsiți în curțile caselor de poveste.
Ai astfel ocazia să cumperi opinci, căciuli de lâna sau șosete, dar și covoare țesute manual, picturi naive sau fluiere din os…Și toate acestea adăpostite la umbra unui măr pârguit sau a unui nuc secular…
Când pleci din Muzeul Satului păstrezi mirosul caselor conservate precum organismele vii salvate pentru eternitate.
Când pleci din Muzeul Satului îți aduci aminte de tine și de esența ta, de copilăria bălaie zugrăvită de Creangă parcă pentru fiecare copil.
Managerul Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti” – Conf. Dr. Paulina Popoiu:
Când pleci din Muzeul Satului ai un singur gând – să revii!
Mulțumim Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti” pentru sprijinul acordat în realizarea acestui reportaj.
