Din istoria mai puțin cunoscută a orezului

Publicat de Cosmin Meca, 6 decembrie 2016, 12:38

Orezul este un simbol al vieții și fertilității. Probabil că de aici vine și tradiția de a fi aruncate boabe de orez pe deasupra capetelor tinerilor proaspăt căsătoriți. În India, orezul este asociat cu bogăția și pus în legătură cu Lakshmi, zeița hindusă a abundenței.

În urmă cu opt ani, în Japonia era răspândită moda utilizării unor săculeți umpluți cu orez și numiți „dakigokochi”, pentru anunțarea și sărbătorirea venirii pe lume a pruncilor. Aceste săcoteie erau imprimate cu chipul nou-născutului și inscripționate cu numele său.

În unele țări din Asia, orezul a fost și a rămas hrana de bază. În Thailanda, au fost perioade în care mai mult de jumătate din forța de muncă a țării era angrenată în cultivarea orezului. În Birmania, un cetățean consumă, în medie, aproximativ 220 de kilograme de orez pe an.

Cultivarea orezului este foarte laborioasă și necesită cantități mari de apă. Micile răsaduri sunt plantate în câmpuri, care sunt apoi umplute cu apă. Orezul este o sursă abundentă de carbohidrați complecși (amidon). Nu conține sodiu sau colesterol iar conțintul său de grăsimi este foarte scăzut.

Orezul brun este cea mai nutritivă dintre diferitele forme existente pe piață, deoarece nu este supus acelei procesări prin care sunt pierduți o mulțime de nutrienți, așa cum se întâmplă în cazul orezului alb. Orezul alb rezistă mai mult, la depozitare. Pentru a nu produce dezechilibre nutriționale, orezul alb trebuie să fie, ulterior, îmbogățit cu micronutrienți.

Alături de grâu și de porumb, orezul se numără printre cele mai cultivate cereale. Orezul se cultivă pe toate continentele, mai puțin în Antarctida – cel mai neospitalier continent al Terrei. În lume există nu mai puțin de 40.000 de soiuri de orez. Se pare că, inițial, orezul creștea în stare naturală în India, de unde s-a împrăștiat în toată lumea, proces care a debutat în urmă cu peste patru milenii. Printre tipurile cele mai cunoscute de orez se numără cel rafinat (alb), orezul arborio, orezul negru, orezul brun.

În China se folosește același cuvânt pentru „orez” și pentru „mâncare”. Tot acolo, părinții le spun fetelor (sau cel puțin obișnuiau s-o facă în trecut) să mănânce tot orezul din farfurie, deoarece orice bob irosit, rămas neconsumat, va determina un semn în plus ori o cicatrice pe fața viitorului soț. Nu știm cât de mult credeau tinerele chinezoaice în această străveche superstiție, dar cert este că, la fel ca fetele de pretutindeni și de oricând, ele își doreau alături un bărbat arătos.

Orezul se află în dieta umană de cel puțin 5000 de ani. Ne-am obișnuit să ne închipuim orezul doar în farfurie, ca garnitură, dar el a fost folosit odinioară și pe post de… ciment. Cu secole în urmă, chinezii foloseau orezul – sub formă de făină, în amestec cu varul stins, pentru obținerea unui mortar special, superior celui folosit de obicei.

Mortarul cu pricina era folosit la clădirea unor ziduri deosebit de rezistente (inclusiv la intemperii). Unele ziduri de acest fel, realizate cu sute de ani în urmă, au pus mari probleme buldozerelor moderne, atunci când a trebuit să fie dărâmate, iar în fața seismelor au stat neclintite.

Mortarul respectiv are o componentă organică (amilopectina din orez) și una anorganică (carbonatul de calciu) și a fost utilizat inclusiv la edificarea unor pagode și a unor ziduri de apărare pentru vechile așezări urbane ale Chinei.

Orezul a fost chiar și materie primă pentru realizarea unor opere de artă. Un artist asiatic a sculptat portretul liderului chinez Xi Jinping într-un bob de orez, lung de 0,5 cm și lat de 0,3, operă a cărei isprăvire a necesitat 30 de zile. Migăloasă treabă! Este greu de crezut că un artist român ar crea o astfel de operă de artă, din proprie inițiativă, ne spune cunoastelumea.ro