Connect with us

Evenimente

Doliu in fotbalul romanesc: a decedat Nicolae Tilihoi, fost fotbalist al Craiovei Maxima si al nationalei

Fostul fotbalist avea 61 de ani.

Published

on

Nicolae Tilihoi, fostul fundaș al Universității Craiova, a murit la 61 de ani, în această dimineață. Fostul jucător suferea de o boală incurabilă și făcea tratament de aproape trei ani, informează gsp.ro

Nicolae Tilihoi a fost jucător de bază în echipa Craiova Maxima. Acesta a fost descoperit de Corneliu Andrei Stroe la un trial în București și adus la Știința. A evoluat la Universitatea în perioada 1976-1987, mai bine de un deceniu în care a făcut pereche cu Costică Ștefănescu în centrul liniei de fund.

A cucerit două trofee de campion și patru cupe ale României. În Divizia A a evoluat în 291 de partide, marcând de 6 ori. Are 36 de apariții în cupele europene și 9 în tricoul naționalei.

Tilihoi și-a încheiat cariera de fotbalist la echipa Metalul Bocșa pentru care a evoluat un sezon, în perioada anilor 1987-1988. Ca antrenor a fost la Metalul Bocșa, Jiul Craiova, Electroputere, Universitatea, Chimia Rm. Vâlcea, Callatis Mangalia și FC Drobeta Turnu Severin, potrivit infobraila.ro.

Nicolae Tilihoi s-a născut la Braila pe 9 decembrie 1956. „Mulți oameni mă felicită pe 9 august, așa cum este trecută ziua mea de naștere, dar este o eroare. Sunt născut pe 9 decembrie. Oricum, le mulțumesc tuturor celor care mă sună și mă felicită, fie august sau decembrie”, spunea Tilihoi, potrivit fcuniversitatea.ro. După ce a ieșit din fotbal, Tilihoi lucra în 2010 la Regia Autonomă de Termoficare din Bănie, ca recuperator de datorii de la rău platnici.

În 2011, Tilihoi a publicat cartea „Cronicar in vremuri tulburi”, care conține editorialele scrise de fostul fostul fundaș în Gazeta de Sud, între 2005 și 2011.