Drobeta-Turnu Severin: Festivalul „Prima Verba” 2026, două zile dedicate debutului literar
Publicat de Puiu Vulea, 14 octombrie 2026, 15:18
Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Uniunea Scriitorilor din România și Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România organizează în zilele de 15 și 16 octombrie 2026, la Drobeta-Turnu Severin, cea de-a IV-a ediție a Festivalului-concurs de literatură „PRIMA VERBA”, eveniment dedicat autorilor aflați la început de drum.
Programul debutează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, în Sala Grigore Cerchez a Palatului Culturii „Teodor Costescu”, cu patru mini-conferințe:
Varujan Vosganian – De ce (să) iubim literatura
Angelo Mitchievici – Rezistența prin literatură. O reflecție
Gabriel Chifu – Despre poezie
Daniel Cristea-Enache – Scriitorul – în centru!
Festivalul continuă vineri, 16 octombrie, iar între 10:30 și 12:00 are loc festivitatea de premiere.
Concursul se desfășoară pe două secțiuni, prima fiind destinată autorilor care nu au debutat încă în volum personal, iar Premiul „Prima Verba” constă în tipărirea manuscrisului câștigător.
Cea de-a doua secțiune este rezervată volumelor de debut apărute în 2025 sau 2026, iar câștigătorului îi este acordat Premiul „Ileana Roman”, în valoare de 1.000 de lei.
Prin formula sa, „Prima Verba” urmărește două momente esențiale ale începutului unei cariere literare: trecerea de la manuscris la prima carte și afirmarea imediat după debut.