Dumitru Stăniloae

Dumitru Stăniloae (16.11.1903, Vlădeni, Comitatul Braşov – 1993, Bucureşti)

preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor şi ziarist şi român. Este considerat unul dintre numele proeminente ale teologiei europene din secolul XX şi cel mai mare teolog român. A lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii” (în douăsprezece volume). Membru titular al Academiei Române (1991).

Este hirotonisit diacon în 1931, preot în 1932 şi protopop stavrofor în 1940. Este ales membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului şi consilier arhiepiscopesc.

Începând cu ianuarie 1934 şi până în mai 1945 este redactor al publicaţiei “Telegraful Român”.

În 1947 este transferat prin chemare la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la catedra de Ascetică şi Mistică.

Pe 5 septembrie 1958, odată cu noul val de arestări, este reţinut de Securitate alături de membrii mişcării  Rugul Aprins, din care nu făcea parte, dar la ale cărei întâlniri participa. În 1959 este dus la penitenciarul Aiud unde este ţinut luni întregi în regim de izolare. Este eliberat în 1963.

În 1968 este invitat la Freiburg şi Heidelberg, de către profesorul Paul Miron pentru a susţine conferinţe. În 1969  conferenţiază la Oxford. Merge la Vatican ca membru al delegaţiei B.O.R., în 1971.

Este numit “Doctor Honoris Causa” al Institutului ortodox Saint Serge din Paris în 1981 şi este premiat la Londra cu distincţia onorifică “Crucea Sf. Augustin din Canterbury” pentru merite teologice şi creştineşti.

În 1990 devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1991 este membru titular, în acelaşi an fiind numit Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Atena.

În 1992  primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.

[jwplayer mediaid=”112707″]