Connect with us

Sport

Echipa României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de minifotbal

Published

on

Sursă imagine: Federația Română de Minifotbal/facebook

Echipa României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de minifotbal – EMF EURO 2022 de la Kosice (Slovacia), aseară, după ce a surclasat Portugalia cu scorul de 7-0 în optimile de finală. Aceasta a fost a patra victorie consecutivă a echipei României în competiţie.

În sferturi, România va primi replica învingătoarei dintre Cehia şi Anglia. Precedentul Campionat European a avut loc în august 2018, la Kiev, în Ucraina, acolo unde România a jucat finala contra Cehiei, finală pierdută cu scorul de 1-4. La Campionatul Mondial, de la Perth (Australia), România a ocupat locul 3, fiind cea mai bine clasată naţională europeană, primele două locuri revenind Mexicului şi Braziliei.