Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Eco Junior 2016

Eco Junior 2016

Publicat de Cosmin Meca, 13 aprilie 2016, 18:18

Asociația Drumeții Montane Târgu-Jiu continuă înscrierea în proiectul Eco Junior, până la sfârșitul lunii aprilie, 2016.

Eco Junior este un  proiect naţional ce se adresează elevilor și cadrelor didactice și  are ca scop promovarea unei atitudini de respect faţă de mediul înconjurător, sensibilizarea copiilor pentru protecţia ecosistemelor, dezvoltarea spiritului ecologic, cercetarea, studierea, exploatarea şi apărarea mediului, precum şi elaborarea unor programe culturale de către profesorii implicaţi, împreună cu voluntarii asociaţiei.

Formularul de înscriere poate fi găsit  la adresa www.ecojunior.drumetiimontane.ro

În acest an s-au înscris peste 540 de instituții de învățământ, număr record înregistrat de la demararea proiectului, în anul 2010.

Mural de 80 de metri pătrați dedicat patrimoniului gorjenesc, inaugurat la Madrid
Fapt divers luni, 19 octombrie 2026, 10:28

Mural de 80 de metri pătrați dedicat patrimoniului gorjenesc, inaugurat la Madrid

Un mural de 80 de metri pătrați dedicat patrimoniului gorjenesc a fost inaugurat la Madrid vineri, 17 octombrie 2026, de Ziua Internațională a...

Mural de 80 de metri pătrați dedicat patrimoniului gorjenesc, inaugurat la Madrid