Connect with us

Evenimente

Explicații la Parlament (audio)

Măsurile de relansare a economiei după criza coronavirusului sunt, astăzi, în atenţia deputaţilor

Published

on

Măsurile de relansare a economiei după criza coronavirusului sunt, astăzi, în atenţia deputaţilor care l-au convocat pe premierul Ludovic Orban pentru a da explicaţii în acest sens. Şi ministrul Agriculturii este chemat la parlament ca să răspundă unei moţiuni simple pentru modul cum a gestionat relaţia cu producătorii. Alina Stănuţă cu prefaţă a agendei parlamentare:

Odată cu intrarea în vigoare a legii stării de alertă, autorităţile pot da şi sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor cuprinse în document. Cei care nu vor purta mască de protecţie, care să acopere gura şi nasul în spaţiile publice închise sau în transportul în comun, pot primi amenzi între 500 şi 2.500 de lei. Aceleaşi amenzi sunt prevăzute pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie, dar şi pentru participarea la mitinguri, concerte în aer liber, procesiuni, manifestări culturale sau slujbe religioase în spaţii închise. Cei care organizează astfel de evenimente interzise în starea de alertă riscă amenzi de până la 15 mii de lei. Încălcarea izolării la domiciliu sau a carantinei se sancţionează cu amendă între o mie şi 5 mii de lei.