Connect with us

Evenimente

Facilitati pentru pensionari

150 de pensionari din Târgu Jiu vor beneficia de transport în staţiunea balneoclimaterică Săcelu.

Published

on

           150 de pensionari din Târgu Jiu vor beneficia de transport în staţiunea balneoclimaterică Săcelu, din Gorj, pe banii primăriei. Vor fi trei serii a câte şapte zile fiecare,  în perioada iulie – august 2015. Cei care pot beneficia de facilitatea de transport trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie membri ai Cluburilor vârstei a treia din municipiul Târgu Jiu; să aibă domiciliul în Târgu Jiu; să prezinte recomandare medicală pentru tratament balnear în această staţiune, cu menţiunea că se pot deplasa pe distanțe mici sau medii cu mijloace de transport în comun. Solicitările trebuie făcute în scris până pe 10 iulie, însoţite de documentele justificative: buletin, cupon de pensie şi adeverinţă medicală. Ocuparea locurilor se va face începând cu pensionarul a cărui a pensie este cea mai mică până la completarea celor 150 de locuri, a declarat purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu, Lavinia Truşcă.

 

 

 

 

 

 

foto: gds.ro