Connect with us

Evenimente

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

Published

on

Aflat în plină desfășurare, Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova continuă să țină la cote înalte curiozitatea, nerăbdarea și surpriza, fiecare nouă zi aflându-se sub semnul marilor nume de regizori, trupe, spectacole. Cap de afiș astăzi, 21 mai, este spectacolul Proiectul Furtuna, în regia lui Peter Brook și a lui Marie-Hélène Estienne, producție a companiei Théâtre des Bouffes du Nord din Franța, care se joacă, de la ora 21:30, la Sala Amza Pellea a Teatrului Național „Marin Sorescu”.

Proiectul Furtuna este rezultatul unei vieți de cercetare a lui Brook asupra piesei The Tempest, ultima scrisă de William Shakespeare, și reflectă arta marelui regizor: cuvintele și umbrele interacționează pentru a lăsa imaginația să se desfășoare în spațiul gol. Piesa se termină cu ultimul cuvânt, „liber” – probabil ultimul cuvânt pe care Shakespeare l-a scris vreodată. Proiectul Furtuna este o reflecție metafizică asupra a diferite noțiuni ale conceptului de libertate, în care umorul tăios se întâlnește cu poezia rafinată.

Peter Brook este unul dintre cei mai influenți regizori ai secolelor XX și XXI și este considerat un „doctor magic al teatrului”. A murit în vara anului 2022, la scurt timp după premiera Proiectului Furtuna.

Tot astăzi, de la ora 17:00, la Teatrul Colibri este programat Regele Lear, în regia lui Mihai Țărnă, producție a Teatrului Eugene Ionesco din Chișinău, iar, la Hotel Ramada Plaza, poate fi văzut spectacolul Que Con Quique Quinto?, regia Andres Carreno, de la Efe Tres Teatro, din Mexic.

La Shakespeare Village, azi, 21 mai, la ora 17:00, Parrabbola – Short Shakespeare, din Marea Britanie, prezintă Macbeth, iar, de la ora 22:00, începe concertul Vița de Vie.

Mâine, 22 mai, la ora 18:00, este marea întâlnire cu spectacolele A douăsprezecea noapte, regia Andrei Șerban, producție a Teatrului de Stat Constanța – la Hotel Ramada Plaza,iar, de la ora 21:00, Hamlet – dansul melancolicului – o producție Jesus Herrera Agency, Spania, la Sala Amza Pellea a Teatrului Național Craiova.

Secțiunea de concerte a Festivalului Internațional Shakespeare se mută miercuri, 22 mai, pe dealul Bucovăț, pentru o seară specială: Panoramic Night. Pe scena de la Zion Gardens vor urca trupele Gândul Mâței și Alternosfera, urmate de un DJ set, semnat de Andrei YC. Publicul se va puta deplasa cu un autobuz, pus la dispoziție de Regia Autonomă de Transport Craiova, care va pleca de la Sala Polivalentă.

Joi, 23 mai de la ora 17:00 și de la ora 19:00, la sala I.D Sîrbu a Teatrului Național Craiova, dublă încântare, cu Visul unei nopți de vară, regia Kelly Hunter, de la Flutte Theatre, din Marea Britanie, iar, de la ora 21:00, la Tipografia Hub, se joacă Echoes of the Femine, în regia lui Laurențiu Tudor.

La Shakespeare Village, pe 23 mai, la ora 11:00, Parrabbola – Short Shakespeare prezintă A douăsprezecea noapte. La ora 21:00, are loc un concert de Muzică Medievală, Maria Chivu și Taraful Florili-n crâng, iar, de la ora 22:00, satul se umple de lumile imaginare, pe care le creeză DJ Jarl Flamar din Franța.

Continuă surprizele la tot pasul, cu spectacolele outdoor și pop-up, iar cubul imersiv Shakespeare Dimensions poate fi experimentat la Promenada Craiova.

Programul Festivalului Internațional Shakespeare poate fi consultat aici, iar biletele pot fi achiziționate atât online, cât și la agenția de bilete a Teatrului Național „Marin Sorescu”, Craiova.