Connect with us

National

Fiscul raportează încasări mari, în urma extinderii controalelor

Published

on

Fiscul a raportat încasări mai mari cu 22 la sută, în primele opt luni ale acestui an, faţă de perioada similară din 2021. Doar luna trecută, la buget au intrat, în plus, 5 miliarde, adică echivalentul unui miliard de euro, potrivit şefului ANAF, Lucian Heiuş, care a precizat că surplusul este şi efectul verificărilor făcute în sectoare de activitate aşa-zis sensibile. Între acestea, se numără zona importurilor şi a vânzărilor de autoturisme la mâna a doua, unde funcţionează adevărate mecanisme pentru a ocoli taxele. Lucian Heiuş:

Şeful Fiscului a mai spus că, de asemenea, au fost identificate venituri nedeclarate, total sau parţial, de peste 54 de milioane de euro, în urma tranzacţiilor cu criptomonede. El a precizat, totodată, că ANAF va extinde controalele, la nivelul întregii ţări, pentru combaterea muncii la negru, în cadrul unei acţiuni denumite Cronos. Până acum, în urma verificărilor la firmele de curierat, care livrează mâncare, inspectorii au constatat că nu s-au declarat aproape 5 milioane de ore de muncă.