National
Fostul ministru al sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de premierul Florin Cîţu
Fostul ministru al sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de premierul Florin Cîţu şi comunicată Comisiei Europene, fără a se ţine cont de opinia Ministerului Sănătăţii.
Fostul ministrul mai spune că ţara noastră a comandat prea multe doze şi a fost nevoită ulterior să le vândă sau să le doneze, pentru că altfel expirau.
Ministrul Finantelor Publice, Dan Vîlceanu, afirmă, însă, că nu are informaţii legate de alte achiziţii de vaccin anti-COVID în afara celor realizate de România prin mecanismul pus la punct de Comisia Europeană, la preţuri negociate la nivel european şi pentru care ţara noastră a alocat 1,4 miliarde de lei.