Connect with us

International

Fractură în Marele Zid Chinezesc, după cutremurul de sâmbătă

Published

on

Doi metri din Marele Zid Chinezesc s-au prăbuşit, în urma cutremurului, cu magnitudinea 6,9, care s-a produs, sâmbătă, în nord-vestul ţării. Porţiunea distrusă se află în provincia Gansu, la 114 kilometri de locul în care s-a situat epicentrul seismului. Potrivit cotidianului local Global Times, citat de EFE, porțiunea prăbușită datează din timpul Dinastiei Ming (1368-1644), iar zona a fost asigurată provizoriu şi au început deja lucrările de reconstrucţie şi restaurare.

Cutremurul, care a provocat prăbuşirea unei porţiuni din cel mai emblematic monument din China, s-a produs, sâmbătă, la ora locală 01.45 (vineri, 17:45 GMT), într-o zonă cu populaţie dispersată, din îndepărtata provincie Qinghai, care are 6 milioane de locuitori.

Exceptând prăbuşirea zidului, dărâmarea unor grajduri şi avarii la peste 200 de locuinţe, seismul nu a provocat daune materiale importante şi nici pierderi de vieţi omeneşti.

Marele Zid Chinezesc, inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO, în 1987, este format din numeroase structuri neconectate, iniţial, între ele şi construite de micile regate chinezeşti, pentru a se apăra de invaziile din nordul ţării. Împăratul Chinei, Qin Shi (221-210 î.H), a fost cel care a decis să le unească, conectând între ele porţiuni de mii de kilometri, care au împiedicat hoardele mongole de călăreţi arcaşi să pătrundă cu uşurinţă în imperiul chinez.

ULTIMA ORĂ

Regional2 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional3 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport3 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional3 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional3 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional3 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional3 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON