Connect with us

Fapt divers

Fumatul, consumul de alcool și obezitatea sunt principalii factori care cauzează decesul provocat de cancer

Published

on

Photo by lilartsy on Unsplash

Oamenii de știință de la Școala de Medicină a Universității din Washington au realizat un studiu pentu a determina modul în care factorii de risc contribuie la decesele cauzate de cancer la nivel global. Aceștia au aflat că aproape jumătate din toate decesele cauzate de cancer sunt provocate de factori de risc precum fumatul, consumul de alcool, supraponderabilitatea și altele.

Conform studiului, factorii de risc cauzează aproximativ 4,45 milioane de decese provocate de cancer anual, cifră care reprezintă în jur de 44,4% din totalul deceselor cauzate de această boală.

Lucrarea a indicat că marea majoritate a cazurilor de cancer este cauzată de factori de risc comportamentali, cum ar fi fumatul, consumul de alcool, sexul neprotejat și riscurile alimentare.

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul medical The Lancet.

Sursă text: interestingengineering.com

ULTIMA ORĂ

Regional10 ore ago

Învățământ dual, la Vâlcea (AUDIO)

Peste 450 de elevi se pregătesc în prezent, la Rm.Vâlcea, în sistemul de învățământ dual. Tinerii beneficiază de mai multe...

technology computer room health technology computer room health
Regional10 ore ago

Digitalizare în două spitale din Vâlcea (AUDIO)

Două spitale din judeţul Vâlcea, printre care cel de Urgenţă, vor beneficia de o investiţie în digitalizare de aproximativ 2...

International10 ore ago

Premierul ucrainean: Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean, Denis Şmihal după discuţiile...

National10 ore ago

Guvernul a prelungit perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA

Guvernul a aprobat azi şi prelungirea – cu trei luni – a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime...

National10 ore ago

Guvernul a aprobat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale (AUDIO)

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea – până la 31 martie 2025 – a schemei de plafonare a preţurilor la energie...

National11 ore ago

Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

Legea climei, adoptată la 24 iunie 2021, stabilește ca obiectiv obligatoriu, ca UE să devină neutră din punct de vedere...

Regional11 ore ago

Dolj: A fost finalizat proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului

Consiliul Județean Dolj anunță finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului, un efort susținut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON