Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Funeraliile de stat ale fostului președinte al României Ion Iliescu continuă

De la ora 13.00, cetățenii pot prezenta condoleanțe, timp de cinci ore, până în jurul orei 18.00. Accesul se face pe la intrarea din zona intrării Leu.

Funeraliile de stat ale fostului președinte al României Ion Iliescu continuă
Foto: Agerpres

Publicat de Lica Simona, 6 august 2025, 14:04

Funeraliile organizate în memoria fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, sunt în plină desfăşurare. Sicriul cu trupul neînsufleţit se află depus în Sala Unirii a Palatului Cotroceni. În prima parte a zilei, numeroase personalităţi au trecut pe la catafalc, pentru a prezenta condoleanţe.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului președinte Ion Iliescu este depus la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, este așezat pe catafalc și acoperit cu steagul României. În dreapta sicriului este așezată o coroană mare, rotundă, din trandafiri albi, pe care scrie „Cu adâncă durere, Nina” – din partea soției fostului președinte.

Potrivit programului, până la ora 12.30, i-au adus un ultim omagiu oficiali ai statului român, reprezentanți ai instituțiilor centrale și locale, dar și membrii corpului diplomatic acreditaţi la București.

Au venit și și-au exprimat condoleanțele foştii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu, premierul Ilie Bolojan, alături de câțiva miniştri din cabinet, dar și reprezentanți ai ANCOM, ai Curţii de Conturi, Academiei Române sau SNSPA, precum și liderii PSD.

Dimineață, la scurtul moment religios, organizat în Sala Unirii, alături de consilierii prezidențiali, au participat și doi colaboratori apropiați ai fostului președinte Ion Iliescu, foștii săi aghiotanți, care l-au însoțit permanent, în ultimii ani.

De la ora 13.00, cetățenii pot prezenta condoleanțe, timp de cinci ore, iar accesul se va face pe la intrarea din zona intrării Leu.

Potrivit organizatorilor, este strict interzis accesul copiilor sub 14 ani, sunt strict interzise vorbitul la telefon, fotografierea și filmarea, din respect pentru solemnitatea momentului.

Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spațiul amenajat pe trotuarul din Bd. Geniului.

sursa: romania-actualitati.ro

Simona Junescu a fost numită consul general al României la Lyon
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:27

Simona Junescu a fost numită consul general al României la Lyon

Guvernul a aprobat numirea Simonei Junescu la conducerea Consulatului General al României din Lyon, după rechemarea fostului...

Simona Junescu a fost numită consul general al României la Lyon
Recomandări pentru populație în contextul ploilor și al riscului de viituri
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:24

Recomandări pentru populație în contextul ploilor și al riscului de viituri

Ministerul Mediului cere prudență în zonele aflate sub avertizări. Unele coduri de ploi și inundații acoperă prima parte a zilei de...

Recomandări pentru populație în contextul ploilor și al riscului de viituri
Cursuri suspendate într-un corp de clădire al liceului din Săbăoani
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:21

Cursuri suspendate într-un corp de clădire al liceului din Săbăoani

Clădirea în care elevi și un angajat au acuzat stări de rău rămâne închisă vineri, în timp ce autoritățile verifică...

Cursuri suspendate într-un corp de clădire al liceului din Săbăoani
Oil Terminal precizează că nu au avut loc percheziții la sediul companiei
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:18

Oil Terminal precizează că nu au avut loc percheziții la sediul companiei

Compania a transmis o clarificare privind ancheta din sectorul carburanților și încetarea activității directorului comercial Gabriel...

Oil Terminal precizează că nu au avut loc percheziții la sediul companiei
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:15

Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: Marea Neagră rămâne un risc de securitate pentru Europa

Președintele a discutat la Comunitatea Politică Europeană despre securitatea Mării Negre, sprijinul pentru Moldova și viitorul buget...

Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: Marea Neagră rămâne un risc de securitate pentru Europa
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:12

Strategia împotriva extremismului violent, în consultare publică

Un proiect de strategie propune măsuri în școli și formarea specialiștilor pentru prevenirea extremismului violent. Documentul nu este încă...

Strategia împotriva extremismului violent, în consultare publică
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:09

RO Wallet va fi lansat în etape. Guvernul pregătește calendarul portofelului digital

Executivul pregătește calendarul pentru RO Wallet, proiectul prin care documentele de identitate vor putea fi utilizate într-un portofel...

RO Wallet va fi lansat în etape. Guvernul pregătește calendarul portofelului digital
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:06

Concursurile pentru lector și șef de lucrări se deblochează în universități

Universitățile vor putea organiza concursuri pentru funcțiile de lector și șef de lucrări, în condițiile noii decizii...

Concursurile pentru lector și șef de lucrări se deblochează în universități