Connect with us

Evenimente

Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul „Mineriada”

Fostul vicepremier este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

Published

on

Gelu Voican Voiculescu s-a prezentat, astăzi, la Parchetul Militar pentru a fi audiat în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”. El a fost vicepremier în guvernul interimar din acea perioadă. Luna trecută, procurorii militari au decis punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu. Toţi sunt cercetaţi alături de alte persoane care din suspecţi au devenit inculpaţi. În urma evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990, au murit patru persoane, au fost rănite prin împuşcare trei persoane şi alte peste 1.200 au fost private de libertate.