Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Germania face economii: a întrerupt iluminatul monumentelor din Berlin, pe timpul nopții

Germania face economii: a întrerupt iluminatul monumentelor din Berlin, pe timpul nopții

Publicat de Lica Simona, 28 iulie 2022, 16:59

Capitala Germaniei a început să oprească, de noaptea trecută, iluminatul mai multor monumente şi clădiri istorice, pentru a se alătura efortului naţional, care vizează economisirea de energie, relatează AFP, preluat de Agerpres. Aproximativ 200 de clădiri emblematice, Coloana Victoriei, Castelul Charlottenburg sau clădirea primăriei, nu vor mai fi iluminate în timpul nopţii.
„Având în vedere războiul din Ucraina şi ameninţările Rusiei, în materie de politică energetică, este important să ne folosim energia cu cât mai multă precauţie”, a declarat senatoarea pentru Mediu şi Protecţia Climei a municipalităţii Berlin, Bettina Jarasch, într-un comunicat. Astfel, oraşul Berlin va putea economisi energia utilizată de cele 1.400 de proiectoare, alocate iluminării acestor monumente şi clădiri.
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dorit, de asemenea, să dea un exemplu, în această săptămâna, anunţând că reşedinţa sa oficială de la Berlin, Castelul Bellevue, nu va mai fi iluminat noaptea, cu excepţia unor ocazii speciale, cum ar fi vizite de stat.
Timp de câteva săptămâni, guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz a cerut o mobilizare naţională, pentru a face economii la curentul electric, în urma creşterii mari a preţurilor la energie, în timp ce aprovizionarea cu electricitate s-ar putea reduce, în această iarnă. 

Iranul cere un răspuns american la condițiile pentru încheierea conflictului
International miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:48

Iranul cere un răspuns american la condițiile pentru încheierea conflictului

Teheranul insistă asupra diplomației, în timp ce Donald Trump vorbește despre o evoluție pozitivă a...

Iranul cere un răspuns american la condițiile pentru încheierea conflictului
Dublin se pregătește să primească aproximativ 50 de lideri europeni
International miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:45

Dublin se pregătește să primească aproximativ 50 de lideri europeni

Reuniunea Comunității Politice Europene are loc joi, urmată vineri de o întâlnire informală a liderilor...

Dublin se pregătește să primească aproximativ 50 de lideri europeni
Rusia declară indezirabil un angajat al Ambasadei Republicii Moldova
International miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:42

Rusia declară indezirabil un angajat al Ambasadei Republicii Moldova

Moscova invocă reciprocitatea după expulzarea unui angajat al misiunii ruse de la...

Rusia declară indezirabil un angajat al Ambasadei Republicii Moldova
Guvernatorul rus anunță un incendiu în portul Ust-Luga după un atac cu drone
International miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:39

Guvernatorul rus anunță un incendiu în portul Ust-Luga după un atac cu drone

Informația a fost comunicată miercuri dimineață. Amploarea pagubelor nu era confirmată...

Guvernatorul rus anunță un incendiu în portul Ust-Luga după un atac cu drone
International miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:36

Republicanii au blocat votul imediat privind destituirea lui Pete Hegseth

Camera Reprezentanților a trimis rezoluția în comisie. Demersul îl vizează pe șeful Pentagonului pentru operațiunile...

Republicanii au blocat votul imediat privind destituirea lui Pete Hegseth
International miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:33

Zi de doliu în Bulgaria după carambolul de pe autostrada Trakia

Autoritățile au anunțat doliu național pentru miercuri. În accidentele în lanț au fost implicate zeci de...

Zi de doliu în Bulgaria după carambolul de pe autostrada Trakia
International miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:30

Portugalia închide școli și servicii înaintea furtunii Charles

Opt districte, inclusiv Lisabona, sunt vizate de alertă roșie. Rafalele pot ajunge local la 140...

Portugalia închide școli și servicii înaintea furtunii Charles
International miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:27

Negocierile pentru Ucraina continuă la Abu Dhabi

Discuțiile ruso-ucrainene mediate de SUA sunt însoțite de consultări cu partenerii europeni și...

Negocierile pentru Ucraina continuă la Abu Dhabi