Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS, destinat autorilor români care vor să debuteze în scenariul audio. Proiectul selectat va fi produs de Teatrul Național Radiofonic, oferind vizibilitate și experiență profesională.

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a concurs de debut pentru scenarii audio originale

Publicat de Cosmin Meca, 30 aprilie 2026, 18:54

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise special pentru mediul audio.

În cadrul concursului va fi selectat un scenariu original, care va fi produs de Teatrul Naţional Radiofonic, oferind autorului ocazia să participe la procesul de producție a spectacolului audio și să câștige vizibilitate națională și o valoroasă experiență profesională. Înscrierea se face online la adresa grandprixnova@gmail.com, până la data de 24 mai. Dosarul trebuie să conțină două documente pdf: scenariul original și prezentarea motivaţiei.

În urma lecturii tuturor scenariilor înscrise în concurs juriul va nominaliza cele trei scenarii finaliste, care vor fi comunicate la lansarea festivalului Grand Prix Nova, în data de 14 iunie. Membrii juriului sunt Oana Cristea Grigorescu (redactor și critic de teatru), Mădălin Cristescu (sound desiger) și Gavriil Pinte (regizor).

Câștigătorul va fi anunțat la Gala de premiere a celei de XIV-a ediții a festivalului Grand Prix Nova, în data de 19 iunie 2026, la Palatul Elisabeta.

CE CĂUTĂM

  • Căutăm scenarii pe care să le producem în urma unui proces comun de adaptare și dezvoltare pentru mediul audio.

  • Căutăm, în principal, autori care să-și dorească să își dezvolte competențele în scrierea scenariilor și urmărim să selectăm proiecte finalizate.

  • Căutăm voci originale, cu o viziune personală asupra unor subiecte de mare impact socio-cultural.

  • Căutăm povești cu personaje puternice care genereză acțiunea, nu doar o deservesc, scrise cu talentul de a stăpâni ritmul, etapele naraţiunii şi de a crea atmosfera.

  • Căutăm scrieri care creează „dependență” prin dorința continuă de a afla mai mult.

CE SĂ ÎNSCRII

  • Un scenariu original scris pentru audio, film, TV sau scenă.

  • Documentul trebuie să fie scris în limba română și să aibă în jur de 20 pagini.

  • Trimite un scenariul editat cu font Times New Roman,12, salvat în format pdf.

  • Autorul scenariului trebuie să fie unicul deţinător al dreptului de autor şi să nu fi debutat în creaţie audio.

  • Pentru comunicarea ulterioară, antetul scenariului trebuie să conțină numele complet și adresa de e-mail a autorului.

  • Trimite pe lângă scenariu o prezentare (max. 300 cuvinte) despre experiența ta de autor. Nu este obligatorie experiența profesională, dar ne-am bucura să aflăm mai multe despre pasiunea ta de a scrie.

CE NU ACCEPTĂM

  • Nu acceptăm scenarii de la autori care nu trăiesc în România, chiar dacă au rezidență în România, sau care nu sunt mobili pentru etapele de lucru ale proiectului. Ne dorim un contact cât mai apropiat cu autorii cu care vom lucra.

  • Nu acceptăm scenarii scrise de persoane sub 18 ani.

  • Nu acceptăm scenarii care au mai fost trimise la acest concurs, chiar dacă au suferit modificări ulterioare.

  • Nu acceptăm idei de scenarii, sinopsisuri, fragmente sau episoade.

  • Nu acceptăm mai multe scenarii de la același autor

  • Nu acceptăm povestiri, nuvele, lucrări în proză, poezie sau alte genuri literare pe care autorul le-ar dori adaptate pentru audio.

  • Nu acceptăm adaptări audio ale altor opere scrise.

Ghid în șase puncte pentru scrierea unui scenariu sonor

Atenție! Deși se mai numește și teatru radiofonic, spectacolul sonor se bazează pe un scenariu care NU este o piesă de teatru.

1. Începe repede.

Nu ezita să introduci repede atmosfera și premisele narative. Ascultătorul își va pierde interesul dacă lumea pe care i-o propui se instalează lent sau ezitant.

Spectacolul sonor se bazează pe linii narative puternice. Scopul este să nu lași audiența să se plictisească nici o clipă. Totuși, evită să dezvolți acțiuni prea complicate, cu prea multe personaje. În plan sonor, aceasta poate crea confuzie. Limitează-te la cel mult 6 personaje și evită personajele-copii sau animale. Pot pune probleme de casting sau reprezentare.

2. Variază ritmul și lungimea scenelor.

Un scenariu eficient propune mai multe spații, iar ritmul de dezvoltare al acțiunii diferă de la o scenă la alta.

3. Structura narativă trebuie să țină ascultătorii implicați.

Oferă o atenție specială dezvoltării poveștii. Întreabă-te constant ce anume va determina ascultătorul să rămână interesat de spectacol. Verifică să nu devii previzibil și folosește elementul surpriză. În spectacolul audio există mulți ascultători care se alătură audiției după începerea transmisiei.

4. Personajele și vocea lor.

Oferă o atenție specială modului în care personajele se exprimă. Încearcă să le caracterizezi prin limbaj și, poate, particularități ale vocii/rostirii. Alternează monologul și dialogul și evită să construiești prea mult în jurul unei singure voci. O voce care domină prea mult timp prim-planul va plictisi!

5. Folosește toate elementele de expresie pe care le ai la dispoziție.

Nu uita că scrii o poveste dedicată mediului audio. Încearcă să gândești structura textului folosind cuvântul, efectul sonor, muzica și liniștea.

6. Ordonează-ți manuscrisul.

Înainte de a trimite scenariul verifică să fie organizat în secvențe (numerotate). Sub titlul secvenței, nu uita să menționezi spațiul în care se desfășoară acțiunea și eventuala indicație de efect sonor. Scrie numele personajelor înaintea fiecărei replici și, între paranteze, indicații de stare sau atitudine, dacă e cazul.

Elevii vor beneficia, în continuare, de transport gratuit cu trenul
National marți, 15 septembrie 2026, 14:13

Elevii vor beneficia, în continuare, de transport gratuit cu trenul

Elevii beneficiază, și anul acesta, de transport gratuit cu trenul. Ei au bilete și abonamente lunare gratuite la garnituri Regio, Interregio și...

Elevii vor beneficia, în continuare, de transport gratuit cu trenul
Piaţa Victoriei din Capitală, blocată de oierii care protestează în faţa Guvernului
National marți, 15 septembrie 2026, 13:34

Piaţa Victoriei din Capitală, blocată de oierii care protestează în faţa Guvernului

Piaţa Victoriei din Capitală este blocată de oierii care protestează în faţa Guvernului. Aceștia au forţat cordonul de jandarmi şi au intrat...

Piaţa Victoriei din Capitală, blocată de oierii care protestează în faţa Guvernului
Ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România
National marți, 15 septembrie 2026, 08:47

Ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de sprijin în valoare de 52 de milioane de euro, destinată crescătorilor de bovine afectați...

Ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România
Investițiile din România au trecut de 100 de miliarde de lei în primul semestru
National marți, 15 septembrie 2026, 08:44

Investițiile din România au trecut de 100 de miliarde de lei în primul semestru

Investițiile nete realizate în economia României au ajuns la aproximativ 100,5 miliarde de lei în primele șase luni din 2026. Datele...

Investițiile din România au trecut de 100 de miliarde de lei în primul semestru
National marți, 15 septembrie 2026, 08:42

Nicușor Dan anunță o nouă desemnare de premier. Consultările continuă în această săptămână

Președintele Nicușor Dan a declarat că va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru, cel mai probabil înaintea plecării la Adunarea...

Nicușor Dan anunță o nouă desemnare de premier. Consultările continuă în această săptămână
National luni, 14 septembrie 2026, 16:06

Craiova/”Coregrafii suspendate”, expoziție la Centrul „Constantin Brâncuși”

Amplasată într-un spațiu dedicat memoriei lui Constantin Brâncuși, care adăpostește bârnele originale, aduse din atelierul parizian al...

Craiova/”Coregrafii suspendate”, expoziție la Centrul „Constantin Brâncuși”
National luni, 14 septembrie 2026, 14:04

Instanţele din România introduc „normarea” activităţii. Dosarele care depăşesc capacitatea de procesare vor fi puse în aşteptare

Mecanismul, cunoscut drept „normare”, stabileşte câte dosare poate prelua, într-o zi, o instanţă, în funcţie de numărul de judecători...

Instanţele din România introduc „normarea” activităţii. Dosarele care depăşesc capacitatea de procesare vor fi puse în aşteptare
National luni, 14 septembrie 2026, 13:51

Comisia Europeană a aprobat ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România

Sprijinul se adresează întreprinderilor care activează în sectorul creșterii bovinelor și va fi disponibil, până la 31 decembrie 2026. Banii...

Comisia Europeană a aprobat ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România