Connect with us

National

Grup de interventie pentru ranitii din Colectiv

Este necesară asigurarea sprijinului medical, psihologic şi social atât pentru pacienţi, cât şi pentru familiile acestora.

Published

on

                  Un grup de intervenţie înfiinţat de Ministerul Sănătăţii va gestiona a doua etapă a îngrijirilor acordate pacienţilor internaţi după incendiul din clubul Colectiv. Ministerul precizează că, în această fază, este necesară asigurarea sprijinului medical, psihologic şi social atât pentru pacienţi, cât şi pentru familiile acestora. Pe lângă costurile cu transportul şi tratamentul răniţilor transferaţi în străinătate, autorităţile au anunţat că intenţionează să suporte şi cheltuielile pentru rudele care însoţesc pacienţii transferaţi. De altfel, problemele financiare legate de îngrijirea răniţilor vor fi discutate la şedinţa extraordinară de Guvern, programată în această dimineaţă.

ULTIMA ORĂ

International8 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National8 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional8 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional8 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional8 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional9 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional9 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON