Connect with us

National

Guvernul a încheiat un acord cu fermierii și transportatorii, pentru încetarea protestelor

Published

on

Prim-ministrul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor au semnat vineri, la Palatul Victoria, un acord, prin care să se pună capăt ”de îndată” acţiunilor de protest. Documentul prevede înfiinţarea unui Comitet interministerial, care să găsească cele mai bune soluţii pentru rezolvarea revendicărilor, scrie Agerpres.

”Comitetul va fi format din reprezentanţi ai ministerelor de resort şi ai fermierilor şi transportatorilor. Fiecare ministru va desemna câte un secretar de stat din subordinea sa, care să facă parte din comitet, şi să gestioneze problemele semnalate. Speţele concrete, care privesc un singur domeniu, vor fi gestionate la nivelul ministerului de resort, împreună cu partenerul social. Scopul Comitetului este soluţionarea revendicărilor agricultorilor şi transportatorilor şi redactarea unor propuneri de soluţii concrete pentru sectoarele economice în discuţie”, se arată în comunicat.

În baza acestui acord, semnat de şeful Executivului, Marcel Ciolacu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, şi consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, Daniel Botănoiu, reprezentanţii protestatarilor vor încheia acţiunile de protest atât în Capitală, cât şi în teritoriu.

Decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu privind înfiinţarea acestui Comitet interministerial va fi publicată luni, 5 februarie, în Monitorul Oficial, se mai spune în comunicat.