Connect with us

Evenimente

Incendiul de la Jilava

Specialişti de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului încearcă să determine compuşii chimici

Published

on

Specialişti de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului încearcă să determine compuşii chimici din fumul degajat în urma incendiului de la fabrica de încălţăminte din Jilava, judeţul Ilfov şi concentraţia acestora. Riscul ca norul de fum să se împrăştie pe o suprafaţă mare este redus, având în vedere precipitaţiile prognozate, anunţă Ministerul Mediului. Instituţia precizează că potrivit simulării realizate de meteorologi, în zonă vântul va bate dinspre nord-est spre sud-vest.
Vă reamintim că un pompier a murit prins sub o placă de beton în timpul misiunii. Răzvan Dumitru Luchian avea 34 de ani şi a fost avansat post mortem la gradul de sublocotenent, prin ordin al ministrului de Interne. Incendiul nu a fost încă stins. Potrivit reporterului RRA Daniela Mănuţă, intervenţia este îngreunată de flăcările încă foarte mari şi de fumul gros care se degajă.