Connect with us

Evenimente

Incercari de pace la CEO

Published

on

         Conducerea Complexului Energetic Oltenia a promis că va da 13 mii de lei fiecărui salariat care îşi dă demisia sau care vrea să iasă la pensie. Administraţia încearcă astfel să pună capăt protestului de la mina Tehomir, început în urmă cu două zile. Angajaţii minei Tehomir care s-au blocat în subteran începând de marţi au refuzat propunerea venită din partea conducerii companiei şi, ca atare, continuă protestul. Mai mult, reprezentanţii Federaţiei Univers au sesizat inclusiv Federaţia Europeană a Sindicatelor din Servicii Publice, căreia i s-a cerut o intervenţie la Guvern pentru deblocarea situaţiei şi începerea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă.

La Târgu Jiu, numărul protestatarilor intraţi în greva foamei a ajuns la 37. Angajaţii complexului sunt nemulţumiţi de reducerea personalului, apariţia discriminării între sindicate, reducerea salariilor compensatorii, tăierea unor prime, bilete de odihnă şi a altor drepturi. Reprezentanţii minerilor din Oltenia au fost ieri şi la ministerul Economiei, dar deocamdată nu există informaţii despre rezultatul acestor negocieri încheiate aseară târziu.