Incident grav în Marea Neagră: 13 marinari dispăruţi
MRCC Constanţa a cerut intervenţia Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi mobilizarea navelor de salvare.
Publicat de Lica Simona, 5 octombrie 2026, 13:44
Un incendiu a izbucnit, astăzi, la bordul navei Royad Mammadov, aflată în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale României. Autoritatea Navală Română (ANR) a anunțat că 13 membri ai echipajului sunt dispăruți, iar comandantul este rănit.
Potrivit ANR, în jurul orei 11:00, Autoritatea Navală Română, prin Serviciul MRCC Constanţa (Maritime Rescue Coordination Centre), a fost alertată în legătură cu un incident maritim grav, petrecut în afara apelor teritoriale ale României.
MRCC Constanţa a cerut intervenţia Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi mobilizarea navelor de salvare.
„Au fost mobilizate mai multe unităţi de intervenţie, printre care nava ‘SAR APOLLO’ (plecată din Sulina) şi ‘SAR ARTEMIS’ (plecată din Dana 72). De asemenea, a fost solicitată şi intervenţia navei ‘SAR ARES’”, arată comunicatul transmis de ANR.
Din primele informaţii, comandantul navei este rănit, iar 13 membri ai echipajului sunt dispăruţi, a mai informat ANR.
sursa: radioromania.ro