Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Inflaţia continuă să crească mult peste previziuni

Inflaţia continuă să crească mult peste previziuni

Publicat de Cosmin Meca, 10 noiembrie 2021, 17:48

Cele mai noi date statistice oficiale arată că rata anuală a inflaţiei a ajuns la aproape 8 la sută în octombrie.

Ar fi cele mai mari creşteri de preţuri din ultimii 13 ani. Cel mai mult s-au scumpit gazele naturale, iar creşterile de preţuri din energie şi combustibili au antrenat majorări pe toată linia, care nu se vor opri până la jumătatea anului viiitor, potrivit atât estimărilor BNR cât şi ale analiştilor economici.

Detalii în materialul semnat de Iulian Olescu:


Dealtfel, şi în zona euro au loc creşteri semnificative ale preţurilor . De exemplu , Germania a înregistrat cea mai mare inflaţie din ultimii 30 de ani. Rata de 4,5 din octombrie depăşeşte de peste două ori baremul stabilit pentru zona euro.

Potrivit France Presse, cauza o reprezintă scumpirile la energie, alimente şi servicii . Inflaţia este stimulată şi de revenirea TVA -ului la cotele iniţiale, după ce a fost redus o jumătate de an pentru a susţine consumul, la sfârşitul primului val de Covid. Banca Centrală a Germaniei prevede noi creşteri de preţuri pentru ultimul trimestru, înainte de o revenire în cursul anului viitor.

Etichete:
MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:05

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare

La bord se aflau 13 marinari, ucraineni și azeri. Până acum, salvatorii au recuperat nouă persoane în viață și trupul neînsuflețit al unui...

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
National vineri, 23 octombrie 2026, 13:48

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel a desființat în totalitate încheierea contestată și, rejudecând cauza, a respins solicitarea lui Georgescu. „Respinge ca...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:29

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, care permite pensionarilor și persoanelor asigurate consultarea datelor...

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:08

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie

Gospodăriile din România ar urma să beneficieze de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale...

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:45

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli

Premierul Luca Niculescu va avea vineri, 23 octombrie, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința...

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:14

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine

Guvernul se va întruni vineri, 23 octombrie, în ședință extraordinară, pe agendă fiind două proiecte de acte normative: 1. PROIECT DE...

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine
National joi, 22 octombrie 2026, 16:15

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”

Noul ministru al Educației a precizat că îi va cere premierului Luca Niculescu suplimentarea numărului de paznici în școli. De asemenea, a...

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”
National joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc, astăzi, ora 18:00, la...

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu