Connect with us

National

Inițiativă legislativă trimisă la Comisia Juridică

Published

on

Plenul Senatului a decis să trimită la Comisia Juridică, pentru o săptămână, iniţiativa legislativă care prevede, între altele, că ONG-urile care atacă în instanţă diverse acte administrative sunt obligate să depună o garanţie de unu la sută din valoarea investiţiei. Proiectul, iniţiat de senatorul PNL, Daniel Fenechiu, este criticat de USR, care susţine că legea ar limita dreptul ONG-urilor de a se adresa justiţiei atunci când au suspiciuni că anumite construcţii ar fi ridicate cu încălcarea dispoziţiilor legale, şi ar elimina dreptul societăţii civile de a apăra, astfel, interesul public. Solicitarea de retrimitere la Comisie a venit din partea senatoarei PNL, Nicoleta Pauliuc. Ea susţine că e nevoie de o nouă analiză din partea senatorilor jurişti, în timp ce liderul senatorilor USR, Radu Mihai, a solicitat retragerea cu totul din circuitul legislativ a propunerii legislative.