Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

International Week in UCB

International Week in UCB

Publicat de Puiu Vulea, 13 noiembrie 2019, 10:28

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează de astăzi, până pe 16 noiembrie, a doua ediție a evenimentului International Week in UCB. La eveniment vor participa reprezentanți ai unor universități din Germania, Grecia, Turcia, Ucraina, India, dar și cadre didactice și studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Programul Săptămânii Internaționale în UCB – ediția a II-a cuprinde prezentări realizate de invitații la eveniment, asupra unor teme precum: bune practici privind internaționalizarea în învățământul superior, aspecte culturale și educaționale privind experiența Erasmus+ sau analiză SWOT a Programului Erasmus. Totodată, sunt organizate evenimente culturale și recreative prin care se dorește dezvoltarea interesului pentru cultura română și, în același timp, dezvoltarea mentalității multiculturale: un curs de limbă română oferit oaspeților din străinătate, vizitarea ansamblului monumental al lui Constantin Brâncuși, o excursie în stațiunea turistică Rânca.

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 13:58

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Un focar de COVID-19 a fost înregistrat în Secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Șase pacienți au fost...

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova suspendă temporar înregistrarea deceselor. Program modificat în weekend
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 10:04

Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova suspendă temporar înregistrarea deceselor. Program modificat în weekend

Primăria Municipiului Craiova anunță că Direcția de Evidență a Persoanelor nu va desfășura activități de lucru cu publicul pentru...

Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova suspendă temporar înregistrarea deceselor. Program modificat în weekend
Târgul de Crăciun închide temporar două artere din centrul Craiovei. Iată programul
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:48

Târgul de Crăciun închide temporar două artere din centrul Craiovei. Iată programul

Primăria Municipiului Craiova anunță instituirea unor restricții de circulație în zona centrală a orașului, în perioada 13 noiembrie – 27...

Târgul de Crăciun închide temporar două artere din centrul Craiovei. Iată programul
Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:10

Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților

Polițiștii au relatat luni două proceduri distincte: o extrădare din Franța și o depistare în...

Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:08

Expoziții de artă și de științele naturii, în programul cultural al Craiovei

Calendarul zilei include lucrări de pictură și fotografie, precum și o expoziție despre păsări...

Expoziții de artă și de științele naturii, în programul cultural al Craiovei
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:06

Traficul de pe drumul expres Craiova–Pitești a fost urmărit și din aer

TVR Craiova relatează că drumul expres s-a numărat printre arterele supravegheate în...

Traficul de pe drumul expres Craiova–Pitești a fost urmărit și din aer
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:04

Poliția caută un adolescent care a plecat dintr-un centru din Dolj

Autoritățile au făcut publică dispariția luni și au cerut sprijinul persoanelor care au...

Poliția caută un adolescent care a plecat dintr-un centru din Dolj
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:02

Căutările continuă în cazul deținutului evadat din Craiova

La o săptămână de la evadare, autoritățile nu anunțaseră prinderea bărbatului, potrivit actualizării publicate...

Căutările continuă în cazul deținutului evadat din Craiova