Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ion Oblemenco ar fi implinit azi 70 de ani

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 13 mai 2015, 02:37 / actualizat: 13 mai 2015, 6:35


ION OBLEMENCO AR FI ÎMPLINIT AZI 70 DE ANI

Cariera celui supranumit „Tunarul din Bănie” a început la piticii Progresului Corabia, primul antrenor fiindu-i Ion Prodileanu. La 14 ani, Ion Oblemenco a plecat la Craiova, unde s-a înscris la Şcoala profesională de construcţii, iar fotbalul l-a continuat în Bănie. A revenit însă la Progresul Corabia, a devenit golgheterul echipei şi a fost selecţionat în lotul naţional de juniori, în 1964, fiind curtat imediat de Dinamo Piteşti, „U“ Cluj şi Rapid. Oblemenco a preferat Giuleştiul. Timp de trei sezoane a fost legitimat la Rapid, dar n-a prins decât vreo opt meciuri, cuplul de aur al feroviarilor, Puiu Ionescu – Nichi Dumitriu, fiind pe atunci de neclintit. Transferat de la Rapid la Ştiinţa, în vara anului 1966, Oblemenco a ajuns în scurt timp fotbalistul emblematic al Băniei, căpitan şi golgheter al alb-albaştrilor, cucerind primul titlu naţional, în 1974, şi ajungând de patru ori în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori din România, în 1967, 1970, 1972 şi 1973.

După câteva meciuri jucate în reprezentativa de tineret (1966) şi naţionala B (1967), Oblemenco a fost selecţionat în lotul A al României pentru un amical, în iunie 1967, apoi antrenorul echipei naţionale, Angelo Niculescu, l-a chemat pe Oblemenco şi pentru turneul din Brazilia, în ianuarie 1968. În cele 13 meciuri amicale susţinute în Ţara Cafelei, Oblemenco a marcat cinci goluri pentru naţională, a avut evoluţii bune, dar după revenirea în România nu a mai fost chemat decât la un amical cu Alemannia Achen. Din acel moment a fost neglijat complet de selecţionerul Angelo Niculescu, deşi marca pe bandă rulantă şi încânta spectatorii prin evoluţiile sale de excepţie.

Oblemenco a jucat la Universitatea începând cu sezonul 1966/1967 şi până în 1976/1977 (272 de meciuri, 170 de goluri), perioadă în care tunarul din Bănie a îmbrăcat şi tricoul de campion european universitar, în 1972. În toamna anului 1973, Universitatea a jucat două tururi în Cupa UEFA, în primul oltenii eliminând pe celebra Fiorentina.

Cariera de fotbalist a lui Oblemenco s-a încheiat în Liga a II-a, la FCM Galaţi, echipă la care a fost obligat să joace împreună cu bunul său prieten Petre Deselnicu (1977/1978), ca urmare a îndepărtării lor de la Craiova de către antrenorul Titi Teaşcă. A revenit la Craiova, iniţial vicepreşedinte, apoi antrenor secund al lui Valentin Stănescu şi, din vara anului 1980, principal. Şi-a trecut în palmares un titlu de campion (1980, ca secund) şi primul event din istoria clubului, în 1981, ca principal. A reuşit, în ediţia europeană a Cupei Campionilor Europeni 1982/1983, prima calificare a unei echipe româneşti în „primăvara europeană“, dar peste câteva luni a fost demis de la conducerea tehnică a Universităţii pentru un meci pierdut la Petroşani. Oblemenco a părăsit Craiova şi a mai antrenat pe Chimia Râmnicu Vâlcea, FC Olt, Aro Câmpulung (echipă pe care a promovat-o în Liga a III-a), dar a fost rechemat în mai multe rânduri la Craiova (Universitatea, Electroputere, Constructorul), fie pentru a antrena, fie pentru a ocupa funcţii administrative.

Marginalizat de Bănie după 1990, Oblemenco a decis să-şi încerce norocul în Africa, semnând în vara anului 1996 un contract pe un an cu echipa de primă ligă Hassania Union Sport Agadir (Maroc). În fatidica zi de 1 septembrie 1996, pe stadionul „Al Inbiaat“ din Agadir s-a disputat un meci amical între echipa lui Oblemenco, Hassania, şi Sidi Kacem, o formaţia antrenată de alt român, Alexandru Moldovan. În penultimul minut de joc, la scorul de 1-1, gazdele au înscris un gol, anulat de arbitrul Arjoun, moment în care lui Ion Oblemenco i s-a făcut rău. Extrem de supărat, s-a ridicat în picioare, dar l-a cuprins o durere neaşteptată la nivelul pieptului şi inimii. Într-un târziu a fost dus la spital, unde a decedat, în urma unui stop cardiac. La puţin timp după moartea sa, numele lui Ion Oblemenco i-a fost atribuit stadionului pe care legendarul fotbalist a cunoscut cele mai mari succese.

 

„In Memoriam Ion Oblemenco”, cu Gabriel Liviu Balica şi Davian Vlad, doar la Radio România Oltenia-Craiova, miercuri, 13 mai 2015, după ştirile de la 12,30!

 

Etichete:
Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 17:23

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat

A fost predat amplasamentul constructorului care va executa lucrările de consolidare, reabilitare și restaurare a Muzeului de Artă din...

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 16:44

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani

Pacienții din municipiul Drăgășani și din localitățile învecinate au acum acces la noi servicii de imagistică medicală în cadrul...

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 13:13

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere

Muzeul Olteniei, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj și Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova, a organizat,...

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 10:00

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova

Craiova găzduiește, în perioada 26–27 septembrie, competiția internațională FCI OPEN SAR, dedicată echipelor canine de căutare și salvare....

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:58

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate

Primăria Craiova a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al parcării supraetajate planificate în apropierea gării și a...

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:42

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pregătește achiziția unor echipamente medicale în valoare totală de 49.989.278,39 lei. Procedura...

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova
Regional joi, 24 septembrie 2026, 15:56

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie

Primăria Comunei Nicolae Bălcescu, în parteneriat cu Asociația Non-Profit RIDE THE VIBE și Consiliul Județean Vâlcea organizează în zilele...

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie
Regional joi, 24 septembrie 2026, 15:37

Gorj: Asociația ADER dă startul celei de-a V-a ediții a proiectului „Voluntar în Târgu Jiu”

Asociația pentru Democrație Educație Respect (ADER) anunță câștigarea finanțării și începerea implementării proiectului „Voluntar în...

Gorj: Asociația ADER dă startul celei de-a V-a ediții a proiectului „Voluntar în Târgu Jiu”