Istoria pizzei. De la mancarea saracului la cel mai iubit preparat din lume

Publicat de Cosmin Meca, 29 iulie 2015, 15:04

Considerată în prezent mai degrabă un tip de fast food din cauza popularizării ei în Statele Unite și asocierii ei cu o dietă mai puțin sănătoasă, pizza tradițională este, în Italia, o mâncare autentică. Italienii își iau pizza foarte în serios, au reguli stricte privind pregătirea ei și țin mult la istoria acestui preparat tentant. Să vedem, deci, care este povestea lui.

Pizza așa cum o știm noi astăzi a apărut după secolul al XVI-lea, dar cuvântul în sine este mult mai vechi: el apare pentru prima dată într-un document în anul 997, apoi în alte documente medievale din Italia centrală și de sud. Precursorul pizzei a fost, probabil, focaccia, o altă specialitate italiană sub forma unei pâini turtite pe care romanii antici o numeau panis focacius. Această pâine era servită în mod tradițional cu diverse topping-uri, de regulă condimente și plante aromatice, pentru a-i îmbunătăți gustul. O pâine asemănătoare, denumită plakous, se servea și în Grecia antică, cu ierburi, ceapă sau usturoi, dar și în zone foarte îndepărtate precum India (paratha).

Focaccia s-a transformat în pizza în secolul al XVI-lea, după descoperirea Americii, când au fost de aduse din Lumea Nouă roșiile. Inițial, adăugarea roșiilor pe blatul de pâine era o practică întâlnită mai degrabă în zonele sărace din sudul Italiei (mai precis la Napoli, locul de naștere al pizzei), motiv pentru care această mâncare și-a făcut cu greu loc în alimentația cotidiană a italienilor. Cu timpul însă, topping-urile s-au diversificat, iar pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Alexandre Dumas, tatăl, călătorind în Italia, a scris despre marea diversitate a sortimentelor de pizza.

O rețetă clasică: roșu, alb, verde

Cel mai cunoscut și apreciat tip de pizza din Italia este clasica Margherita. Cu privire la originea acestei pizze relativ simple circulă o poveste veche: ea ar fi fost creată în 1889 de către napoletanul Raffaele Esposito. Cu ocazia vizitei cuplului regal la Napoli, el ar fi creat o pizza inspirată de culorile steagului italian – roșu (roșii), alb (mozzarella) și verde (busuioc) – iar reginei Margherita i-ar fi plăcut atât de mult mâncarea încât pizza a primit numele ei.

Unii specialiști în domeniul pizzei (precum cei de la faimoasa pizzerie din Napoli „Da Michele” – una dintre cele mai vechi din oraș, fondată în 1870) consideră că există doar două tipuri de pizza autentice: Marinara și Margherita. Cea din urmă am văzut deja cum se prepară; Marinara – numită astfel pentru că era pregătită, în mod tradițional, de soțiile marinarilor atunci când aceștia se întorceau acasă – este și mai simplă, blatul fiind acoperit doar cu roșii, oregano, usturoi și ulei de măsline.

Din Italia în lume, via America

Pizza s-a răspândit dincolo de granițele orașului său de baștină spre sfârșitul secolului al XIX-lea, dar a ajuns faimoasă mai târziu, și asta grație imigranților italieni din Statele Unite. Prima pizzerie din Statele Unite s-a deschis, se pare, în Manhattan în anul 1905, și a fost urmată de alte localuri înființate de imigranți în toate marile orașe americane.

Treptat, pizza a început să fie consumată și de americanii care se aventurau în cartierele imigranților. După Al Doilea Război Mondial, în epoca turismului de masă, și alte popoare au descoperit deliciile acestei pâini italienești. Pizza s-a răspândit apoi în întreaga lume grație influenței Statelor Unite: odată cu blugii și muzica rock’n roll, pizza – devenită între timp un tip de fast food foarte iubit de americani – a devenit și ea faimoasă.

Astăzi, pizza se servește în nenumărate variante, cu tot soiul de topping-uri, inclusiv unele pe care italienii nu le-ar pune niciodată pe un blat de pizza, și se găsește aproape oriunde. Dar pentru o pizza adevărată, tot în Italia trebuie să mergem, și nu oriunde, ci la Napoli.