Istoria uitată a primei fabrici de ciocolată din România
Publicat de Cosmin Meca, 7 februarie 2022, 10:18
„Copiii mă respectau și mă invidiau. Nu din cauză că eram din cale-afară de drăguță sau că aș fi avut multe jucării, ci pentru că tata era proprietarul unei fabrici de ciocolată.” (Olimpia Zamfirescu)
Prima fabrică de ciocolată din România a fost înființată la București, în 1891, de industriașul francez F. Bresson, pe actualul bulevard Kogălniceanu, numărul 38. Începând cu 1898 fabrica trece, prin cumpărare, în posesia lui Constantin Zamfirescu, datorită căruia va cunoaște un adevărat succes.
Despre acest lucru, Frédéric Damé amintește în lucrarea „Bucureștiul în 1906” că la începutul secolului XX au fost vândute produse de aproximativ opt sute de mii de franci elvețieni, o cifră respectabilă la acea vreme, ce făcea ca afacerea familiei „Zamfirescu” să rivalizeze cu fabrici importante din străinătate, scrie Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a muzeului.
Datorită prosperității de care se bucura, la începutul anilor ’20, Constantin Zamfirescu deschide o nouă fabrică, mai mare, pe Calea 13 Septembrie. Fabrica va fi dotată cu noi hale de producție, magazii și alte construcții auxiliare, dar și cu locuințe pentru muncitori.
Totodată, vor fi aduse din Germania noi utilaje. În scurt timp, fabrica de ciocolată „Zamfirescu” devine cea mai mare și mai modernă fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, bucurându-se de privilegiul de a fi furnizoare a Curții Regale.
În 1922, fabrica „Zamfirescu” primește din partea Casei Capșa dreptul de a folosi numele „Capșa SAR” pe etichetele produselor de ciocolată, urmând ca în 1931 firma „Zamfirescu” să primească dreptul de a vinde ciocolată sub marca, ambalajul și denumirea „Capșa”.
Cele mai cunoscute cofetării „Zamfirescu” din Capitală se aflau pe Bulevardul „Regina Elisabeta” și Calea Victoriei, în apropierea Palatului Regal. Alături de București, alte orașe din țară unde fabrica „Zamfirescu” avea magazine de desfacere au fost Sinaia, Chișinău și Iași.
Se spune, în mod anecdotic, că Iuliu Maniu, aflat la Sinaia, a ales cofetăria „Zamfirescu” pentru a-i cumpăra bomboane reginei Maria, însă, zăbovind, încurcat de varietatea sortimentelor, a întârziat la întâlnirea cu familia regală, punând întârzierea pe seama… „treburilor de stat”!
Fabrica „Zamfirescu” este amintită și în romanul Gabrielei Adameșteanu, „Dimineață pierdută”. Vica Delcă, personajul celebru al literaturii postbelice, își amintește la începutul narațiunii despre tinerețe și momentul întâlnirii celui care avea să-i devină soț, „un bărbat frumos și voinic”, angajat la fabrică la Zamfirescu.
„Ce cofetărie mai avea Zamfirescu, cam pe unde vine-acum statuia lui Kogălniceanu, și de la fabrică ce nu-i aducea omu ei! Și ciocolată, și bomboane de toate felurile, și fondante…
Le da Zamfirescu la toți care lucra la el, și de Sărbători, și de Paști, ce ouă de ciocolată, ce tablete mari, uite-așa, e-hei, ce n-ar da să le mai aibă acu! (…)
Și Zamfirescu, ce domn era, d-a ajuns el până-n anturajul reginei și se trăgea de șirete cu Brătienii… Trei ani a stat omu ei la Zamfirescu.”
După instaurarea comunismului, fabrica de ciocolată „Zamfirescu” a fost naționalizată, conform legii 119 din 11 iunie 1948. Răpus de durere și de disperare, nesuportând să-și vadă munca de-o viață năruită, Constantin Zamfirescu și-a pus capăt zilelor.
Familia și-a găsit refugiul la prieteni, însă pentru scurt timp, căci au fost arestați curând, la fel ca mulți alți exponenți ai regimului burghezo-moșieresc.
sursa: historia.ro
