Îţi este foame şi sete mereu? Iată de ce boală poţi suferi

Reglarea senzaţiei de foame

În cazul ideal, necesarul şi consumul de hrană sunt în echilibru. Reglarea are loc în zona hipotalamusului. La animale, distrugerea centrului saţietăţii (hipotalamusului mjlociu) duce la hrănire neregulată şi la creşterea în greutate.

Distrugerea centrului foame (hipotalamusul lateral) provoacă pierderea apetitului şi scăderea în greutate. La dirijarea senzaţiei de foame contribuie probabil receptori pentru stabilirea nivelului de zahăr din sânge, în creier şi ficat (teoria glucostatică), pentru temperatura din creier (teoria termostatică) şi senzori pentru metaboliţii metabolismului grăsimilor (teoria lipostatică).

Saturaţia

Animalele pe care s-a făcut experimentul de a le extrage printr-un tub din stomac hrana consumată se opresc, după un timp, din mâncat. Responstabilitatea pentru această saturaţie preresorbitivă o poartă mişcările de mestecare, stimularea prin miros, gust şi atingere precum şi mărirea esofagului şi a stomacului.

În cazul saturaţiei resorbtive este vorba de conlucrarea nivelului de zahăr în sânge şi probabil a hormonilor eliberaţi în intestin şi care acţionează asupra centrului saturaţiei.

O senzaţie de foame mai puternică şi apetitul exagerat pot avea cauze diferite. O senzaţie de foame scăzută apare în cazul acţiunii scăzute a tiroidei şi a multor boli. Poate fi dirijată şi de către voinţă. În combinaţie cu probleme psihice, poate duce la anorexie.

Inhibitorii de apetit (de ex. fenfluramina) au o structură asemănătoare cu hormonal adrenalina. Ei cresc consumul de bază (metabolismul energetic) precum şi atenţia şi estompează senzaţia de foame (pericol de dependenţă).

Setea

Setea se manifestă prin gură uscată (producţie scăzută de salivă), însoţită de o senzaţie chinuitoare de sete. Senzaţia de sete apare deja atunci când s-a pierdut o cantitate de apă de 0, 5% (0,35 litri la adulţi) din greutatea corporală (pragul setei).

Reglarea setei are loc în creier ( hipotalamus) prin mai multe mecanisme.

• Creşterea presiunii osmotice ( concentraţia) este înregistrată de celule specializate.
• Preluarea volumului de lichid  extracelular  este înregistrată de senzorii de presiune din vasele sanguine din apropierea inimii şi din rinichi.
• Secreţia de de salivă scade şi duce la uscăciunea gurii.

Setea se stinge deja în timp ce persoana bea şi în mod clar înainte înainte de resorbţia apei în intestine (singerea preresorbtivă a setei). Probabil că acest lucru se datorează receptorilor mecanici din gură, esofag şi stomac. După resorbţie, centrii de reglare din vase revin la valori normale ( potolire resorbtivă a setei).

O senzaţie de sete modificată apare în cazul a numeroase boli. O creştere extremă a senzaţiei de sete se observă la diabetes insipidus. Deoarece lipseşte hormonul adiuretină, care provoacă resorbţia apei în rinichi, aceştia pierd zilnic peste 10 litri de apă.

O senzaţie scăzută de sete se constată la vârste înaintate. Adesea senzaţia de oboseală a bătrânilor este sporită de cantitatea prea mică de lichide consumate.

Cauzele foamei arzătoare:

Boli

• Hiperfuncţia tiroidei
• Diabetul mellitus
• Nivel scăzut de zahăr în sânge
• Tumoare pe duoden
• Viermi