Connect with us

Sport

Karolina Pliskova a câştigat turneul Transylvania Open

Published

on

tenis

Karolina Pliskova a câştigat turneul Transylvania Open, singurul de nivel WTA 250 din România, după ce a învins-o, duminică,  pe românca Ana Bogdan cu 6-4, 6-3, în finala desfăşurată în BT Arena din Cluj-Napoca. Pliskova a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute. Cehoaica şi-a trecut în palmares al 17-lea său titlu WTA, primul după aproape patru ani.

Ana Bogdan este a treia româncă ajunsă în finala turneului clujean, după Simona Halep (2021) şi Gabriela Ruse (2023), însă niciuna nu a reuşit să câştige până acum. Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 20.830 de dolari şi 163 de puncte WTA, în timp ce Pliskova a fost recompensată cu 35.250 de dolari şi 250 de puncte WTA la simplu.