Connect with us

National

Legea anti-radare, parţial neconstituţională

CCR a admis, parţial, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis

Published

on

Legea care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate a fost declarată parţial neconstituţională, în urma unei sesizări la Curtea Constituţională a şefului statului, în care era invocată neclaritatea textelor.

Potrivit lui Klaus Iohannis, această soluţie legislativă se îndepărtează de la scopul instituirii normei, respectiv acela de a îmbunătăţi siguranţa rutieră.

Şeful statului mai sublinia în sesizare că norma potrivit căreia procesul verbal de constatare a contravenţiilor este lovit de nulitate, iar poliţistul este sancţionat dacă radarul nu este presemnalizat corespunzător, este lipsită de previzibilitate.

Klaus Iohannis amintea, în acest context, Poliţia Rutieră are, potrivit legii, numai obligaţia de a solicita instalarea de panouri, iar sancţionarea poliţistului este relaţionată cu un aspect ce nu are legătură cu atribuţiile sau conduita acestuia.

ULTIMA ORĂ

Sport14 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National14 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional14 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional15 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional15 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional16 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional16 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON