Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Legea bugetului de stat este constituţională

Legea bugetului de stat este constituţională

Publicat de Cosmin Meca, 6 martie 2019, 12:15

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea bugetului de stat pe anul 2019, stabilind că actul normativ este constituţional, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Pe 22 februarie, şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul în curs.

În documentul transmis CCR, preşedintele arăta, printre altele, că Legea bugetului a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Klaus Iohannis spunea că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.

El invoca şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.

Preşedintele preciza şi că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală, potrivit cărora, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Şeful statului susţinea, totodată, că raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020 – 2022 a fost depus de către Guvern, conform obligaţiei sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situaţie care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene. 

Nivelul Dunării pune în pericol întreaga producție a centralei nucleare de la Cernavodă
National joi, 13 august 2026, 18:14

Nivelul Dunării pune în pericol întreaga producție a centralei nucleare de la Cernavodă

România riscă să rămână fără producția celor două reactoare de la Cernavodă, după ce debitul Dunării a coborât la aproximativ 1.370 de...

Nivelul Dunării pune în pericol întreaga producție a centralei nucleare de la Cernavodă
Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 de la Cernavodă
National joi, 13 august 2026, 09:38

Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 de la Cernavodă

Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 a CNE Cernavodă, în această dimineaţă, a anunţat compania,...

Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 de la Cernavodă
Obiect asemănător unei drone marine, observat în apropierea plajei din Costinești
National joi, 13 august 2026, 09:22

Obiect asemănător unei drone marine, observat în apropierea plajei din Costinești

O dronă sau, cel mai probabil, fragmente provenite de la o dronă au fost observate în apropierea malului, pe o plajă din Costinești....

Obiect asemănător unei drone marine, observat în apropierea plajei din Costinești
O dronă a trecut, din nou, prin spațiul aerian al României
National joi, 13 august 2026, 09:10

O dronă a trecut, din nou, prin spațiul aerian al României

O dronă a trecut din nou prin spațiul aerian al României, noaptea trecută. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, drona a zburat...

O dronă a trecut, din nou, prin spațiul aerian al României
National miercuri, 12 august 2026, 17:48

Galați și Hîncești cumpără vehicule și sisteme de avertizare pentru dezastre

Consiliul Județean Galați și Consiliul Raional Hîncești au lansat un proiect transfrontalier pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, cu o...

Galați și Hîncești cumpără vehicule și sisteme de avertizare pentru dezastre
National miercuri, 12 august 2026, 17:43

Oprirea centralei de la Cernavodă începe joi dimineața

Procedura de oprire a centralei nucleare de la Cernavodă este programată să înceapă joi, la ora 07:00, după ce nivelul Dunării a coborât la...

Oprirea centralei de la Cernavodă începe joi dimineața
National miercuri, 12 august 2026, 17:41

Inflația anuală a coborât la 8,16%, dar serviciile continuă să se scumpească

Rata anuală a inflației din România a scăzut de la 10,42% în iunie la 8,16% în iulie, potrivit Institutului Național de Statistică. Față de...

Inflația anuală a coborât la 8,16%, dar serviciile continuă să se scumpească
National miercuri, 12 august 2026, 12:38

CNA cere platformei TikTok să elimine zeci de videoclipuri despre „ambulanţa neagră”

Consiliul Naţional al Audiovizualului cere platformei TikTok să elimine 90 de videoclipuri despre aşa-numita ambulanţă neagră sau salvarea...

CNA cere platformei TikTok să elimine zeci de videoclipuri despre „ambulanţa neagră”