Legenda oltenească a Dragobetelui

Dragobetele, numit în popor și ”Cap de Primăvară”, ”Sânt Ion de primăvară, ”logodnicul pasărilor”, ”Dragomiru-Florea” sau ”Grangurul”, se sărbătorește la 24 februarie.

Mai este, uneori, celebrat și în 28 februarie sau în 1 /25 martie.

Legendele privind proveniența Dragobetelui sunt diverse. O legendă oltenească vorbește despre Dragobete ca fiu al Babei Dochia, numit Dragobete Iovan sau ”Năvalnicul”, pentru că ”sărută fetele”. Despre Dragobete se spunea că este„o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”.

Tot în ziua de Dragobete,  fetele tinere necăsătorite trebuiau să strângă zăpada rămasă pe alocuri, cunoscută drept “zăpada zânelor”, care ar fi apărut după ce zânele zâmbeau. Fetele topeau zăpada, iar cu apa care rămânea se spălau pe față, ca să fie frumoase, și făceau descântece de iubire.

Credințele populare rămase până astăzi spun că, dacă vrei ca iubirea ta să dăinuie, trebuie să îți săruți perechea de Dragobete. Tot în 24 februarie, sunt interzise muncile câmpului, țesutul și cusutul.

Și plânsul este interzis de Dragobete: lacrimile atrag necazurile în lunile următoare. 

Sursa: romanialibera.ro