Connect with us

International

Letonia: prioritatile noii conduceri a Uniunii Europene

Published

on

     Preşedinţia letona a Uniunii Europene, care a început la 1 ianuarie a inclus în topul priorităţilor sale combaterea terorismului, după atacurile din Franţa, de săptămâna trecută. În prezentarea facută azi în plenul Parlamentului European, Letonia a amintit că se va concentra pe măsuri de creştere economică. S-a vorbit în timpul dezbaterilor despre solicitarea preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, potrivit căreia este nevoie de o legislaţie privind un registru comun la nivel european, cu numele pasagerilor, pentru a-i detecta pe eventualii terorişti. În acelaşi timp, mai mulţi eurodeputaţi de extrema dreaptă neafiliaţi, populişti, cum este Marine Le Pen, şefa Frontului Naţional din Franţa a solicitat astăzi suspendarea acordului Schengen. Majoritatea, insa, reprezentată de social-democraţi, populari şi liberali, se declară împotriva acestui lucru.