Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Magistraţii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, primiţi la Cotroceni de preşedintele Iohannis

Magistraţii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, primiţi la Cotroceni de preşedintele Iohannis

Publicat de Cosmin Meca, 20 februarie 2018, 18:00

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 20 februarie a.c., la Palatul Cotroceni, o alocuțiune cu prilejul primirii magistraților absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii.

„Continuând tradiția, am ținut ca și în acest an să mă adresez, în cadrul unei ceremonii publice, absolvenților Institutului Național al Magistraturii, cărora le-am semnat de curând decretele de numire în funcția de judecător sau de procuror.

Pe parcursul formării dumneavoastră profesionale ați primit instrumentele necesare desfășurării activității viitoare.

După mii de ore de studiu și după un efort susținut, vă dedicați unor profesii atât de nobile, pornind pe un drum cu o semnificație aparte.

Profesia dumneavoastră presupune construirea de caractere morale pentru societatea în care trăim. Prin importanța funcției sunteți și trebuie să rămâneți modele de comportament, arătând că valorile în care credeți și în slujba cărora ați ales să vă desfășurați activitatea reprezintă, de fapt, un mod de viață.

Conduita, integritatea și profesionalismul de care veți da dovadă constituie sursa credibilității și legitimității serviciului public al justiției. Ca Președinte al României, țin să vă spun că v-ați ales o meserie care, poate mai mult ca oricare alta, este strâns legată de parcursul democratic al statului.

Înțelegerea acestei indisolubile legături încă de la momentul debutului în profesie – care pentru fiecare este momentul celor mai pure și nealterate aspirații și intenții – este esențială pentru protejarea valorilor statului de drept, valori de altfel universale și profund umane.

Vă spun acest lucru nu doar pentru că sunteți la începutul carierei și sunteți tineri, ci pentru că v-ați angajat pe un drum care presupune multă responsabilitate în serviciul public.

Doamnelor și domnilor judecători și procurori,

Învestirea dumneavoastră în funcție survine într-un moment în care actul de justiție este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în fața legii.

Această tentativă nu trebuie să vă influențeze și nu trebuie să vă abată de la principiile constituționale ale legalității, imparțialității și egalității, principii care vă guvernează activitatea.

Sunteți în prima linie a apărării principiilor fundamentale pe care se consolidează orice stat de drept autentic. Nu uitați nici un moment că și de tăria dumneavoastră de caracter depinde bunul mers al justiției din România.

În aceste eforturi nu sunteți singuri. Așa cum am transmis și colegilor din promoțiile anterioare, reafirm deplina mea susținere pentru îndeplinirea misiunii dumneavoastră.

Alături de noi sunt românii, care și-au arătat susținerea pentru o justiție independentă și dreaptă, pentru o societate în care corupția este combătută și în care nimeni nu este mai presus de lege, iar drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate și protejate.

Profesionalismul, integritatea și dedicarea dumneavoastră sunt doar câteva elemente care dau încredere cetățenilor că vor trăi într-o societate mai bună.

Anul 2018 are o semnificație specială pentru noi, românii, fiind anul în care aniversăm Centenarul Marii Uniri.

O națiune nu poate exista în afara dreptului, cum nu poate trăi fără teritoriu sau fără limbă.

Pentru o națiune care aspiră la un viitor demn, legea și independența celor care se află în slujba justiției nu sunt negociabile și nici tranzacționabile.

Magistrații reprezintă, prin aceasta, unul dintre pilonii care nu lasă generațiile să se irosească în permanente și falimentare reînceputuri.

Eu vă felicit pe toți și vă doresc mult, mult succes în activitate!”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: presidency.ro

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide!
National joi, 29 octombrie 2026, 15:34

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide!

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că de marți, 3 noiembrie, de la ora 10.00, românii care nu au reușit să se înscrie până...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide!
Ministerul Educației și Cercetării: 36.000 de studenți vor primi burse sociale
National joi, 29 octombrie 2026, 10:14

Ministerul Educației și Cercetării: 36.000 de studenți vor primi burse sociale

Ministerul Educației și Cercetării anunță că peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an...

Ministerul Educației și Cercetării: 36.000 de studenți vor primi burse sociale
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile
National joi, 29 octombrie 2026, 09:26

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a...

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile
Sâmbătă, lucrări de mentenanță la Registrul Auto Român
National joi, 29 octombrie 2026, 09:04

Sâmbătă, lucrări de mentenanță la Registrul Auto Român

Registrul Auto Român anunță că sâmbătă, 31 octombrie 2026, în intervalul orar 15.00 – 22.00, serviciile destinate publicului nu vor fi...

Sâmbătă, lucrări de mentenanță la Registrul Auto Român
National joi, 29 octombrie 2026, 08:19

Atenționare de călătorie Republica Turcia – Protest spontan al transportatorilor de marfă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează transportatorii de marfă români cu privire la desfășurarea unui protest spontan al...

Atenționare de călătorie Republica Turcia – Protest spontan al transportatorilor de marfă
National joi, 29 octombrie 2026, 00:20

Curtea de Apel București a decis definitiv: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile după ce Curtea de Apel București a admis în...

Curtea de Apel București a decis definitiv: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile
National miercuri, 28 octombrie 2026, 09:31

Ministrul muncii, Florin Manole s-a întâlnit cu preşedintele BNS, Dumitru Costin

Ministrul muncii, Florin Manole, a avut marți, 27 octombrie, o primă discuţie cu preşedintele BNS, Dumitru Costin, despre problemele...

Ministrul muncii, Florin Manole s-a întâlnit cu preşedintele BNS, Dumitru Costin
National marți, 27 octombrie 2026, 17:56

Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan

Marți, 27.10.2026, ora 18.00, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturile scăzute) se închide...

Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan