Connect with us

Alegeri 2024

MAI: Încercări de fraudă la vot. Dosare penale și sancțiuni contravenționale

Published

on

Declarații de presă, în contextul organizării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale și pentru membrii din România în Parlamentul European, ora 11:00

Comisar-șef de poliție, Monica Dajbog- purtătorul de cuvânt al MAI: ”De la momentul începerii procesului de vot, au fost înregistrate 73 de sesizări de posibile încălcări ale legii, cu 37,6% mai puține, față de incidentele sesizate până la aceeași oră la alegerile locale și parlamentare precedente. Dintre acestea, 19 nu s-au confirmat, iar alte 17 sunt în curs de verificare.

Până la acest moment, s-au întocmit dosare penale pentru 11 posibile infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale: 9 avertismente și 8 amenzi de 7.800 de lei.

Au fost primite mai multe sesizări despre nereguli cu privire la buletinele de vot: alegătorii ar fi primit buletine de vot gata ștampilate ori mai multe decât aveau dreptul, sau dimpotrivă, mai puține. Toate sesizările se verifică cu celeritate, în vederea luării măsurilor legale.

De exemplu, într-o localitate din județul Dolj, un bărbat a semnalat faptul că locțiitorul președintelui secției de votare, unde a mers să voteze, i-a înmânat cinci buletine de vot pentru alegerea primarului oraşului şi două pentru alegerea președintelui Consiliului Județean. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. În jud. Caraș-Severin, un cetățean din Austria, care a renunțat la cetățenia română, a votat folosind un permis de ședere în țara noastră, sens în care s-a înregistrat dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de votare fără a avea acest drept.

Precizez că, prin sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, s-au primit 1.032 de semnalări, din care aproximativ 930 reprezintă validarea alegătorilor neînscriși în listele electorale. Din primele verificări, nu au reieșit probleme de fraudă la vot.

În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră în trafic, au fost verificate 4.927 de persoane cu 2.341 de vehicule, fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale pentru diverse încălcări ale normelor legale. Aceste verificări în trafic vor continua pe parcursul zilei.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor verifica în continuare toate sesizările privind încălcarea legii pentru a stabili cu certitudine existența aspectelor semnalate. Acolo unde va fi cazul, vor fi luate măsurile prevăzute de lege”.