Connect with us

National

Mai puține posturi de conducere la Poșta Română

Noul Consiliu de Administraţie de la Poşta Română a decis să reducă numărul de posturi de conducere la nivel central.

Published

on

Noul Consiliu de Administraţie de la Poşta Română a decis miercuri, 4 octombrie, să reducă numărul de posturi de conducere la nivel central, măsură care va aduce economii de peste 500 de mii de lei lunar. În acelaşi timp, cei care trec pe funcţii de execuţie nu vor mai primi în continuare indemnizaţiile de conducere pe care le aveau. Sunt primele măsuri anunţate, din planul de redresare a instituţiei, care, în perioada următoare va pune accent pe dotarea oficiilor poştale şi pe pregătirea angajaţilor astfel încât să răspundă mult mai bine exigenţelor clienţilor, a spus ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova. Tot astăzi Consiliul de Administraţie a ales-o pe Elena Petraşcu în postul de director general interimar al Poştei Române. Ea a fost până acum şefa Direcţiei Juridice şi Reglementări din companie. În urma acestei numiri, Elena Petraşcu nu va mai ocupa nici funcţia de director de cabinet al ministrului Lucian Şova, se precizează într-un comunicat.