Connect with us

Evenimente

Mâine se votează moțiunea de cenzură (audio)

Parlamentarii UDMR nu vor participa, mâine, la votarea moţiunii de cenzură

Published

on

Parlamentarii UDMR nu vor participa, mâine, la votarea moţiunii de cenzură împotriva cabinetului Grindeanu, a anunţat liderul formaţiunii, Kelemen Hunor. Declaraţia vine după ce negocierile cu PSD au eşuat:

La rândul său, vicepreşedintele social democrat, Doina Pană, a precizat că scoaterea de pe ordinea de zi a parlamentului a propunerilor înaintate de UDMR este firească şi că proiectele legislative respecitve nu ar fi putut avea susţinerea PSD:

  Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că moţiunea de cenzură va trece şi exclude amânarea votului programat pentru mâine. El spune că în ciuda declaraţiilor unor parlamentari ai coaliţiei că nu vor vota moţiunea, documentul va fi adoptat, întrucât are susţinerea unor independenţi sau aleşi ai altor formaţiuni:

  În ceea ce-i priveşte pe liberali, aceştia se vor afla în sală la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar nu vor vota. Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, spune că nu există riscul ca vreun parlamentar liberal să susţină demersul PSD:

 Dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiate de PSD împotriva cabinetului Grindeanu este programată să înceapă, în plenul reunit al parlamentului, mâine, la ora 11.

ULTIMA ORĂ

Sport11 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National12 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional12 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional12 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional13 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional13 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional13 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON