Connect with us

Evenimente

Maratonul lansărilor de carte science-fiction

Este vorba de cărți făcând parte dintr-o serie dedicată literaturii „science fiction” și „fiction”

Published

on

 

Zece cărți, din care trei în premieră absolută, lansează Editura Pavcon din București sâmbătă, 15 iulie, la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman din Craiova începând cu ora 12,00. La eveniment participă cei șase autori ai respectivelor volume, unul dintre aceștia fiind chiar directorul Editurii Pavcon, Cătălin Pavel. Este vorba de cărți făcând parte dintr-o serie dedicată literaturii „science fiction” și „fiction” iar ceilalți cinci autori sunt bucureștenii Ovidiu Vitan și Traian Bădulescu împreună cu craiovenii Aurel Cărășel, Dan Ninoiu și Mircea Liviu Goga. Sunt invitați toți cititorii acestor genuri literare dar, desigur, nu numai ei!