Connect with us

National

Marian Vanghelie perchezitionat

Published

on

      Percheziţii ale procurorilor anticorupţie la domiciliul primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie, dar şi la Primăria acestui sector din Bucureşti. Procurorii susţin că Vanghelie ar fi cerut un comision de aproximativ 20 la sută, sub diverse forme, pentru atribuirea şi plata unor lucrări făcute din bani publici în sectorul 5. Surse judiciare afirmă că este vorba de fapte comise de Marian Vanghelie din 2007 până în prezent.

În paralel cu aceste percheziţii, a fost adusă cu mandat la sediul central al DNA iubita primarului Vanghelie, Oana Niculescu Mizil, acuzată că ar fi fost implicată în operaţiuni de comerţ incompatibile cu statutul de deputat. După audieri, Oana Mizil a anunţat că demisionează din Camera Deputaţilor, pentru a nu fi un impediment în faţa justiţiei.