Connect with us

National

Mediile elevilor vor putea fi încheiate doar cu două note

Published

on

Ministerul Educației a trimis azi, 8 iunie 2023, spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.430/2023 pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ordin în care au fost integrate propunerile de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât:

  • în anul şcolar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două;
  • în anul şcolar 2022-2023, situaţia şcolară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învăţământ în şedinţa de încheiere a cursurilor şi fără ca acesta să aprobe raportul privind situaţia şcolară anuală.

Ordinul se adresează profesorilor care nu se află în grevă, iar modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea, și nu implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

ULTIMA ORĂ

Regional5 ore ago

Și-a recuperat banii datorită unui bărbat din Craiova

Dovada că spiritul civic nu a dispărut, a fost demonstrat de un domn de 58 de ani, din municipiul Craiova....

Info Trafic5 ore ago

Restricții de circulație pentru desfăşurarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea a 120 ani de la inaugurarea Parcului Nicolae Romanescu

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfăşurarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea a 120 ani de la inaugurarea Parcului Nicolae Romanescu,...

Info Trafic5 ore ago

Restricții de circulație pentru meciul dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani

Primăria Municipiului Craiova anunţă că pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele UNIVERSITATEA CRAIOVA şi FC BOTOȘANI, care va avea...

Sport5 ore ago

Programul meciurilor din etapa 11-a a Superligii la fotbal

Universitatea Craiova va juca duminică, 1 octombrie, de la ora 15.00, pe stadionul ”Ion Oblemenco” împotriva celor de la FC...

International6 ore ago

În Slovacia au loc alegeri parlamentare anticipate

Miza scrutinului trece dincolo de graniţele Slovaciei, în condiţiile în care sondajele dau drept favorit partidul fostului premier Robert Fico,...

National6 ore ago

CCR va discuta pe 18 octombrie sesizarea USR şi Forţa Dreptei cu privire la măsurile fiscal- bugetare.

Curtea Constituţională a stabilit că va discuta pe 18 octombrie sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei cu privire la...

National6 ore ago

„Cea mai importantă expoziție Brâncuși din ultimii 50 de ani în România” se deschide la Timișoara

Astăzi, 30 septembrie 2023, se deschide, la Timișoara, cea mai importantă expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi din ultimii 50 de...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON

%d blogeri au apreciat: