Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Mediul – consecinţe, schimbări, soluţii

Mediul – consecinţe, schimbări, soluţii

Publicat de Cosmin Meca, 8 decembrie 2019, 11:00 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 10:41

Facultatea de Ştiinţe a Universității din Craiova organizează workshop-ul „Responsabilitate față de mediu, politici de gestionare a deșeurilor, eficientizarea consumului de energie”, luni, 9 decembrie, de la ora 12.00, în sala 420.

Fenomenele de vreme severă, inundaţiile, seceta şi tendinţa de aridizare, incediile de vegetaţie sunt toate consecinţe ale schimbării climei. Dacă crem să credem că nu suntem afectaţi de ceea ce nu ştim, e bine să luăm în calcul şi câteva posibile schimbări viitoare. De pildă, temperatura medie pe timp de iarnă va scădea în următoarele decenii cu aprox 1.7-2%, iar vara va creşte cu până la 6,5%. Vor fi mai puţine precipitaţii, va fi afectată agricultura, se va accentua disconfortul termic. Toate acestea sunt rezultatele analizelor specialiştilor, astfel încât să ştim şi să acţionăm. Iar workshop-ul expune şi soluţii pe care le putem aplica fiecare dintre noi în aşa fel încât să putem lăsa moştenire o lume respirabilă.

Vor participa: Daniel Simulescu, Tudor Pătruțoiu (Agenția Naturală pentru Arii Protejate), Daniela Dudău (Administraţia Bazinală de Apa Jiu), dr. Monica Mateescu (Agenția de Protecția Mediului Dolj), dr. Cristina Burada (Centrul Meteorologic Regional Oltenia).

Întâlnirea face parte din seria de evenimente programate în această toamnă ale reprezentanţilor mediului socio-economic cu studenţii de la Ştiinţe, în cadrul Proiectului Stagii de practică pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe (POCU 90/16.3/16.4/106711).

Prin intermediul acestui proiect sunt subvenţionate 250 de stagii de practică pentru studenţii de la Fizică, Chimie, Matematică, Informatică şi Geografie. Proiectul este co-finanţat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, este implementat în regiunea Sud-Vest Oltenia şi are ca obiectiv general dezvoltarea de competenţe profesionale cerute pe piaţa muncii şi creşterea gradului de ocupare pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Craiova.

Fragmente de dronă, neutralizate pe plaja de la Capu Midia
National vineri, 11 septembrie 2026, 08:58

Fragmente de dronă, neutralizate pe plaja de la Capu Midia

Specialiștii Forțelor Navale au confirmat că fragmentele de dronă descoperite în zona plajei de la Capu Midia nu aveau încărcătură...

Fragmente de dronă, neutralizate pe plaja de la Capu Midia
Legea privind integritatea a fost votată de Senat și pleacă la promulgare
National vineri, 11 septembrie 2026, 08:56

Bolojan: PNL nu va bloca anticipatele dacă formarea Guvernului eșuează

Liderul PNL și premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi seară că partidul nu se va opune alegerilor anticipate dacă negocierile pentru...

Bolojan: PNL nu va bloca anticipatele dacă formarea Guvernului eșuează
Resturi de dronă neutralizate la Capu Midia
National joi, 10 septembrie 2026, 14:39

Resturi de dronă neutralizate la Capu Midia

Potrivit unui comunicat al MApN, joi, 10 septembrie, o echipă EOD din cadrul Forțelor Navale Române s-a deplasat în zona plajei de la Capu Midia...

Resturi de dronă neutralizate la Capu Midia
Philips România, amendată cu peste 5 milioane de lei după o inspecție a Consiliului Concurenței
National joi, 10 septembrie 2026, 08:46

Philips România, amendată cu peste 5 milioane de lei după o inspecție a Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenței a sancționat Philips România cu aproximativ 5,18 milioane de lei, după ce autoritatea a constatat furnizarea incompletă a...

Philips România, amendată cu peste 5 milioane de lei după o inspecție a Consiliului Concurenței
National joi, 10 septembrie 2026, 08:41

TAROM a primit primul Boeing 737 MAX 8 nou. Aeronava are 189 de locuri

Primul Boeing 737 MAX 8 nou destinat flotei TAROM a ajuns pe Aeroportul Henri Coandă. Aeronava, denumită „Mircea Lucescu”, a fost preluată de...

TAROM a primit primul Boeing 737 MAX 8 nou. Aeronava are 189 de locuri
National joi, 10 septembrie 2026, 08:37

Aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă își așteaptă salariile de luni de zile

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane avertizează că aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă au salarii restante de mai...

Aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă își așteaptă salariile de luni de zile
National joi, 10 septembrie 2026, 08:34

Rezultatele PISA reaprind discuția despre școala care pregătește copiii pentru viață

Rezultatele testării PISA provoacă reacții din partea profesorilor și organizațiilor din educație. Aceștia solicită schimbări ale programei...

Rezultatele PISA reaprind discuția despre școala care pregătește copiii pentru viață
National joi, 10 septembrie 2026, 08:33

Desemnarea noului premier se amână. Partidele încă negociază majoritatea

Negocierile pentru formarea noului Guvern continuă, iar desemnarea prim-ministrului mai așteaptă. Potrivit informațiilor publicate miercuri...

Desemnarea noului premier se amână. Partidele încă negociază majoritatea