Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Mehedinți: accident feroviar, a fost emis mesaj RO-ALER

Publicat de Puiu Vulea, 5 noiembrie 2024, 20:51 / actualizat: 6 noiembrie 2024, 0:05

Pompieri din cadrul ISU Mehedinți, cu trei autospeciale, intervin în zona localității Prunișor în urma producerii unui accident feroviar în care a fost implicată o garnitură de tren, ce transporta 27 de vagoane încărcate cu benzină. A fost emis și un mesaj de avertizare RO-ALERT, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Sursa foto:ISU Mehedinți

Două autospeciale de stingere şi o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor şi preîntâmpinarea unor situaţii care să pună în pericol comunităţile din apropiere, iar pentru desfășurarea misiunii în condiții optime de siguranță a fost luată legătura cu angajații CFR pentru decuplarea liniei de înaltă tensiune.

Au fost aplicate toate măsurile legale specifice în astfel de situaţii, respectiv balizarea zonei, executarea un dispozitiv de protecţie, evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 de metri faţă de locul intervenţiei şi devierea temporară a traficului rutier pe DN 6.

Trenul avea în compunere 27 de vagoane şi circula pe distanţa Brazi – Drobeta-Turnu Severin, iar în acest moment, traficul feroviar pe distanţa Igiroasa – Tâmna (linie simplă electrificată) este oprit.

Declarație de presă a domnului secretar de stat Raed Arafat, șeful D.S.U., cu privire la intervenția forțelor MAI pentru gestionarea unui accident feroviar produs pe raza localității Prunișor, județul Mehedinți.

Sursa video: https://www.facebook.com/igsu.situatiideurgenta

Drobeta-Turnu Severin: Taxele și impozitele locale nu vor fi majorate
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 19:12

Drobeta-Turnu Severin: Taxele și impozitele locale nu vor fi majorate

Reprezentanții administrației locale din Drobeta-Turnu Severin anunță că nu vor indexa taxele și impozitele locale pentru anul 2027, valoarea...

Drobeta-Turnu Severin: Taxele și impozitele locale nu vor fi majorate
Craiova: Secția 5 Poliție își schimbă sediul
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 18:47

Craiova: Secția 5 Poliție își schimbă sediul

Secția 5 Poliție Craiova își schimbă sediul. Începând de miercuri, 11 noiembrie, aceasta își va desfășura activitatea în clădirea de pe...

Craiova: Secția 5 Poliție își schimbă sediul
Oltenia de sub Munte: Tururi virtuale ale unor monumente istorice
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 18:27

Oltenia de sub Munte: Tururi virtuale ale unor monumente istorice

O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri şi biserici vechi, pot fi vizitate şi virtual începând din...

Oltenia de sub Munte: Tururi virtuale ale unor monumente istorice
Mehedinți: Persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 17:52

Mehedinți: Persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor...

Mehedinți: Persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 17:11

Craiova: Cristi Nedelcu lansează romanul „Pădurea de nuci”

  Editura pentru Artă și Literatură și Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova invită publicul iubitor de literatură la lansarea...

Craiova: Cristi Nedelcu lansează romanul „Pădurea de nuci”
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 15:52

Elevi și profesori evacuați la un liceu din Craiova după avarierea unei conducte de gaze

Aproximativ 230 de persoane au părăsit preventiv sălile de clasă de la Liceul „Petrache...

Elevi și profesori evacuați la un liceu din Craiova după avarierea unei conducte de gaze
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 15:50

Cinci percheziții în Gorj într-un dosar privind plata unor servicii de pază

Una dintre descinderi a avut loc la Primăria Câlnic. Ancheta vizează servicii care, în ipoteza polițiștilor, ar fi fost plătite fără să fi...

Cinci percheziții în Gorj într-un dosar privind plata unor servicii de pază
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 13:58

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Un focar de COVID-19 a fost înregistrat în Secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Șase pacienți au fost...

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu