Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Migranți reținuți la Severin

Migranți reținuți la Severin

Publicat de Puiu Vulea, 30 septembrie 2021, 09:47

Miercuri, 29.09.2021, în jurul orei 01:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin– I.T.P.F. Timişoara au identificat la malul românesc al Dunării, în zona plajei din Drobeta Turnu Severin, zece cetățeni străini, printre care un copil mic. 

În urma primelor verificări efectuate, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni afgani, nouă persoane cu vârste cuprinse între 15 și 28 de ani, precum şi un copil  în vârstă de un an, care era însoţit de părinţii adulţi.

La verificări, adulţii au declarat că se aflau pe teritoriul Serbiei şi au trecut frontiera în România cu o ambarcaţiune gonflabilă, cu intenția de a încerca să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Drobeta Turnu Severin, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Muzeul Olteniei aduce din nou la Craiova Salonul Național de Minerale și Fosile
Regional vineri, 15 mai 2026, 08:47

Muzeul Olteniei aduce din nou la Craiova Salonul Național de Minerale și Fosile

Muzeul Olteniei Craiova, prin Secția de Științele Naturii, organizează, în perioada 15-17 mai, pe Esplanada Teatrul Național Marin Sorescu din...

Muzeul Olteniei aduce din nou la Craiova Salonul Național de Minerale și Fosile
Slatina: Liceul Tehnologic Metalurgic și Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” au fost dotate cu sisteme și echipamente moderne
Regional joi, 14 mai 2026, 18:52

Slatina: Liceul Tehnologic Metalurgic și Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” au fost dotate cu sisteme și echipamente moderne

Primăria Municipiului Slatina anunță finalizarea proiectului european „Echiparea laboratoarelor informatice și a atelierelor de practică din...

Slatina: Liceul Tehnologic Metalurgic și Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” au fost dotate cu sisteme și echipamente moderne
La Turceni va fi construită o nouă stație de epurare
Regional joi, 14 mai 2026, 16:59

La Turceni va fi construită o nouă stație de epurare

Aparegio Gorj S.A.,  continuă implementarea contractului CL22 – „Proiectare și execuție lucrări la surse, stații de tratare, aducțiuni și...

La Turceni va fi construită o nouă stație de epurare
Vâlcea: Hoț prins cu ajutorul camerelor de supraveghere
Regional joi, 14 mai 2026, 16:42

Vâlcea: Hoț prins cu ajutorul camerelor de supraveghere

În data de 13 mai, în jurul orei 22.35, operatorul-dispecer din cadrul Direcției Poliției Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea a observat o...

Vâlcea: Hoț prins cu ajutorul camerelor de supraveghere
Regional joi, 14 mai 2026, 16:17

Gorj: Concursul județean de matematică „Memorial Dumitru Melencu – Ion Chiriac – Stelian Pociump”, ediția a II-a, la Novaci

Pentru a cinsti memoria celor care au făcut ca numele liceului novăcean să dăinuie peste decenii, Liceul Teoretic Novaci și Inspectoratul...

Gorj: Concursul județean de matematică „Memorial Dumitru Melencu – Ion Chiriac – Stelian Pociump”, ediția a II-a, la Novaci
Regional joi, 14 mai 2026, 15:58

Bărbat din Dubova cercetat pentru operațiuni ilegale cu dispozitive informatice

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Bărbat din Dubova cercetat pentru operațiuni ilegale cu dispozitive informatice
Regional joi, 14 mai 2026, 15:37

Gorj: Restricții de circulație la Novaci pentru „Urcatul oilor la munte 2026”

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează participanții la trafic că, în vederea desfășurării evenimentului...

Gorj: Restricții de circulație la Novaci pentru „Urcatul oilor la munte 2026”
Regional joi, 14 mai 2026, 14:51

Craiova: Restricții de circulație pentru desfăşurarea evenimentului „CRAIOVA SPORT FEST”

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfăşurarea evenimentului „CRAIOVA SPORT FEST”, care va avea loc în perioada 16 – 17...

Craiova: Restricții de circulație pentru desfăşurarea evenimentului „CRAIOVA SPORT FEST”