Connect with us

Evenimente

Mihail Vlasov, condamnat definitiv

Mihail Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, a fost condamnat definitiv azi la 5 ani închisoare cu executare.

Published

on

Mihail Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, a fost condamnat definitiv azi de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, potrivit Agerpres.

Inițial, în februarie, Vlasov a fost condamnat de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu executare, însă instanța supremă a admis apelul declarat de DNA și a mărit pedeapsa la 5 ani închisoare. Din pedeapsa de 5 ani se va scădea perioada în care Mihail Vlasov a stat în arest preventiv, 24 aprilie — 29 august 2014.

Pe 9 aprilie 2014, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, acesta fiind acuzat de trafic de influență.