Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ministrul Educației, despre profesori: E mai bine să predai mai puţin, relevant şi bine, decât mult, irelevant şi prost

Ministrul Educației şi Cercetării, Daniel David, a anunțat, astăzi, că instituția pe care o conduce va lucra la programe și conținuturi, după adoptarea noilor planuri-cadru pentru liceu, iar manualele actuale se vor schimba, relatează Agerpres.

Ministrul Educației, despre profesori: E mai bine să predai mai puţin, relevant şi bine, decât mult, irelevant şi prost
Foto: Arhivă

Publicat de Lica Simona, 19 iunie 2025, 16:02

Potrivit ministrului, sistemul educațional românesc are nevoie de conținuturi mai relevante.

„După ce vor fi adoptate planurile-cadru, urmează un proces foarte important. Proiectul RECRED, cel pe care îl prezentăm, astăzi, constituie oarecum cadrul în care se vor desfășura ceilalți pași şi, sigur, va asigura şi bugetul pentru multe activități care vor fi desfășurate acolo. După planurile-cadru, adică după ce știm ce discipline se predau și pe parcursul a câte ore, vom lucra la programe, la conținuturi. Programele reprezintă un element cheie, fundamental. Mesajul meu a fost că avem nevoie de conținuturi mai relevante, mai aerisite, şi că este mai bine să predai mai puțin, dar relevant şi bine, decât mai mult, dar irelevant şi prost”, a declarat ministrul Educației şi Cercetării.

În opinia sa, conținuturile (subiectele care trebuie predate în cadrul lecțiilor, n.r.) trebuie gândite astfel încât să facă legătura cu studiile de nivel universitar.

„Aici vom face echipe mixte, vom avea profesori din preuniversitar, profesori din universitar, fiindcă vor trebui gândite conținuturile, astfel încât să facă legătura cu studiile la nivel de universitate pentru absolvenții de liceu care vor dori să studieze mai departe”.

”În zona manualelor, va trebui să luăm două-trei modele, care există şi în alte țări, la care ne raportăm ca performanță educațională. Probabil că vom combina varianta clasică cu variantele digitale, cu exerciții interactive online, gaming, Inteligența Artificială”, a explicat Daniel David.

Ministrul Educației şi Cercetării a mai declarat că un alt pas important va fi cel legat de programele de formare pentru profesori, pentru ca aceștia să învețe cum să predea eficient noile conținuturi.

Sursa: Agerpres

Managerii văd activitate economică relativ stabilă, dar anticipează scumpiri
National marți, 29 septembrie 2026, 08:42

Managerii văd activitate economică relativ stabilă, dar anticipează scumpiri

Ancheta de conjunctură publicată de Institutul Național de Statistică arată că managerii estimează o activitate economică relativ stabilă...

Managerii văd activitate economică relativ stabilă, dar anticipează scumpiri
Ministerul Educației lansează granturi pentru școlile primare prin programul PRIMII
National marți, 29 septembrie 2026, 08:37

Ministerul Educației lansează granturi pentru școlile primare prin programul PRIMII

Ministerul Educației a deschis apelul prin care școlile publice cu nivel primar incluse într-o listă predefinită pot solicita granturi...

Ministerul Educației lansează granturi pentru școlile primare prin programul PRIMII
PSD a respins în unanimitate susținerea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
National marți, 29 septembrie 2026, 08:33

PSD a respins în unanimitate susținerea Guvernului propus de Siegfried Mureșan

Consiliul Politic Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Hotărârea a fost...

PSD a respins în unanimitate susținerea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
“Ascultă 5 minute de muzică clasică”, o nouă ediție a proiectului Radio România Muzical
National luni, 28 septembrie 2026, 16:37

“Ascultă 5 minute de muzică clasică”, o nouă ediție a proiectului Radio România Muzical

Inițiat de Radio România Muzical, proiectul se desfășoară fără întrerupere, începând cu anul 2010. Celebre lucrări muzicale devin parte a...

“Ascultă 5 minute de muzică clasică”, o nouă ediție a proiectului Radio România Muzical
National luni, 28 septembrie 2026, 15:03

Călin Georgescu: ”Sunt nevinovat în toate cele trei dosare penale”

La ieșirea din instanță, fostul candidat la prezidențiale a declarat: ”Eu declar public că sunt nevinovat în toate cele trei dosare. Au fost...

Călin Georgescu: ”Sunt nevinovat în toate cele trei dosare penale”
National luni, 28 septembrie 2026, 14:13

Au început audierile miniştrilor propuşi de premierul desemnat Siegfried Mureşan

Procedura durează două zile, iar fiecare ministru are la dispoziţie o oră pentru a răspunde întrebărilor adresate de senatori şi deputaţi....

Au început audierile miniştrilor propuşi de premierul desemnat Siegfried Mureşan
National luni, 28 septembrie 2026, 08:42

Peste 1.800 de blocuri din București sunt afectate de lucrările la rețeaua termică

Termoenergetica începe luni lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din sectoarele 4 și 5 ale Capitalei. Intervențiile fac parte din...

Peste 1.800 de blocuri din București sunt afectate de lucrările la rețeaua termică
National luni, 28 septembrie 2026, 08:40

Elevii sunt chemați să poarte negru în semn de protest față de uniformele obligatorii

Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevii din întreaga țară să poarte haine negre luni, 28 septembrie, într-un protest simbolic...

Elevii sunt chemați să poarte negru în semn de protest față de uniformele obligatorii