Connect with us

CULTURAL

Mircea Cărtărescu – din nou, favorit la Premiul Nobel pentru Literatură

Published

on

Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză nu a stabilit ziua, în care se va da publicităţii numele câştigătorului, dar se crede că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie.

Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea între preferinţele pariorilor, cu aceleaşi şanse, la prestigiosul premiu, precum Umberto Eco sau Leonard Nolens, devansând, totodată, scriitori celebri, precum Salman Rushdie sau Kazuo Ishiguro.
Dacă ar câştiga Premiul Nobel pentru Literatură, Mircea Cărtărescu ar fi al doilea român laureat al premiului după ce, în 2009, scriitoarea Herta Muller, stabilită la Berlin, a primit celebra distincţie “pentru concentraţia poeziei şi francheţea prozei cu care descrie viaţa celor dezrădăcinaţi”.

Enrique Redel, de la Editorial Impedimenta, spune că Academia Suedeză a reţinut drept candidaţi principali, anul acesta, cinci nume, printre care şi pe cel al lui Mircea Cărtărescu. Editorul oferă drept argumente succesul celor mai recente traduceri ale scriitorului român, „Solenoid”, apărută în Franţa, şi „El cuerpo”, în Spania.

De altfel, potrivit unor surse din instituţia suedeză, citate de cotidianul spaniol El Pais, anul acesta, au fost propuse circa 200 de candidaturi, pentru premiul care va fi anunțat în octombrie. Pe această listă lungă, s-au aflat scriitori ca László Krasznahorkai, Sofi Oksanen, Liudmila Ulítskaia, Maryse Condé, Milan Kundera, Hilary Mantel şi Ian McEwan. Potrivit specialiştilor citaţi de ziarul spaniol, premiul ar putea merge la un scriitor născut în Africa, dar „orice se poate întâmpla”. În schimb, publicația britanică The Guardian îl dă ca favorit pe scriitorul japonez Haruki Murakami.

Politica practicată de Comisia Nobel este ca identitatea celor care fac recomandări, precum şi a candidaţilor la premii, să rămână secretă timp de 50 de ani.

ULTIMA ORĂ

International3 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional4 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International4 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International5 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National5 ore ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

National5 ore ago

Uzinele de la Mioveni și Craiova vor produce peste 500 000 de autoturisme în 2024

Uzinele de la Mioveni şi Craiova vor produce peste cinci sute de mii de autoturisme în 2024, potrivit estimărilor Asociaţiei...

National5 ore ago

Creștinii din România sărbătoresc cu solemnitate pe Sfântul Gheorghe, martirul venerat din secolul al IV-lea

Astăzi, pe 23 aprilie, creștinii din întreaga țară îl celebrează pe Sfântul Gheorghe, martirul care a devenit simbol al curajului...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON