Connect with us

Evenimente

Modalități de testare a elevilor (audio)

Testarea elevilor va începe cel mai probabil în săptămâna de după minivacanţa de 1 Decembrie

Published

on

Părinţii copiiilor care învaţă în localităţi cu incidenţa mai mare de 3 vor afla astăzi dacă, de săptămâna viitoare, cei mici se vor întoarce la ore cu prezenţă fizică. Aceasta este condiţionată de vaccinarea anti-covid a cel puţin 60 la sută din personalul unităţii de învăţământ, în localităţile din scenariul roşu, în timp ce acolo unde incidenţa este mai mică de 3 la mie se fac ore faţă în faţă indiferent de proporţia prefesorilor vaccinaţi.
Testarea elevilor va începe cel mai probabil în săptămâna de după minivacanţa de 1 Decembrie, adică luni, 6 şi joi 9 decembrie. În judeţul Mureş, cea mai mare parte a consiliilor de administraţie din şcolile au astăzi şedinţe în care discută despre modalitatea de administrare a testelor. Fiecare unitate va decide cine va efectua testarea, urmând să-i anunţe şi pe părinţi în acest sens. În cazul în care şcolile nu au suficiente resurse umane, testele vor putea fi făcute de elevii şcolilor sanitare, de studenţi şi de alţi voluntari – spune inspectorul şcolar general, Sabin Paşcan.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National11 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional11 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional11 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional11 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional12 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional12 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional12 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON